Reprezentantii Mitropoliei Moldovei si Bucovinei vor viziona luni inregistrarea cu care a fost santajat episcopul Husilor, Corneliu Barladeanu, vicarul administrativ Marian Timofte declarand sambata ca trebuie sa se pregateasca pentru Liturghie, motiv pentru care nu poate privi astfel de imagini.

"Avand in vedere ca e sambata dupa-amiaza, eu sunt preot si trebuie sa ma pregatesc pentru Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie de maine (n.r. - duminica), nu pot sa includ in pregatirea pentru Liturghie asa ceva. Aman pentru luni dimineata", a declarat Timofte la Antena 3, potrivit News.ro.

Imaginile aparute in spatiul public in care episcopul Husilor este filmat in ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani au fost difuzate de Cancan, iar Patriarhia si Mitropolia Moldovei au solicitat publicatiei inregistrarile.

Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Vasile Banescu a declarat la Antena 3 ca a fost pus in situatia de a viziona imaginile si ca l-a recunoscut pe episcopul de Husi.

Banescu a precizat insa ca exista varianta, sustinuta si de Episcopul de Husi Corneliu Barladeanu, conform careia "imaginile sunt trucate".

"Daca aceasta problema devine una incontestabila, Sinodul mitropolitan din Iasi are datoria de a analiza cazul, de a estima consecintele faptelor si de a face propuneri de sanctionare sau recomandari, pe care ulterior le inainteaza Sfantului Sinod", a explicat purtatorul de cuvant al Patriarhiei.

Imaginile ar fi fost folosite de arhimandritul Cristian Jitaru, de la Episcopia Husilor, si de preotii Gheorghe Damian, de la biserica din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui, si Razvan Bumbu, de la Parohia Valeni, pentru a-l santaja pe Barladeanu. Cei trei preoti au fost trimisi in judecata de DNA.