Guvernul va aproba in sedinta de joi un proiect de act normativ care permite acordarea burselor pentru medicii rezidenti, a anuntat premierul Mihai Tudose, la inceputul sedintei. Pe ordinea de zi a sedintei de guvern se afla un proiect de ordonanta pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului.

UPDATE Guvernul a aprobat Ordonanta prin care bursele medicilor rezidenti vor fi platite in continuare la nivelul de 670 de lei lunar. Plata lunara a bursei de rezidentiat se realizeaza din bugetul de stat, prin bugetul aprobat al Ministerului Sanatatii, pentru unitatile sanitare de stat din subordinea sa si pentru unitatile sanitare de stat din subordinea autoritatilor administratiei publice locale, precum si prin bugetul aprobat Ministerului Muncii si Justitiei Sociale, pentru rezidentii din cadrul Institutului National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Potrivit actului normativ pus in debatere publica, incepand cu aceasta luna, rezidentii cu un salariu lunar brut mai mic de 7.100 lei, care nu include drepturile aferente garzilor efectuate pentru asigurarea continuitatii asistentei medicale in afara normei legale de munca si a programului normal de lucru de la functia de baza, beneficiaza de o bursa de rezidentiat in cuantum lunar de 670 lei.

"Bursa de rezidentiat nu face parte din salariul brut sau solda bruta, nu este supusa impozitului pe venit si nu constituie baza de calcul pentru contributiile de asigurari sociale de stat, asigurari pentru somaj, asigurari sociale de sanatate sau pentru accidente de munca si boli profesionale", potrivit proiectului de ordonanta.