Guvernul a aprobat joi un proiect de lege prin care simplifica procedurile pentru obtinerea duplicatului cartii de identitate a vehiculului. Astfel, conducatorii auto vor putea obtine mai usor duplicatul cartii de identitate a vehiculului, emis de RAR, in cazul pierderii, furtului sau distrugerii cartii de identitate a vehiculului sau in cazul neindeplinirii obligatiei de a preda noului proprietar cartea de identitate a vehiculului, in cazul instrainarii acestuia.

Potrivit proiectului, se elimina obligativitatea prezentarii de catre client a avizului autoritatii competente care a efectuat inmatricularea sau inregistrarea vehiculului, precum si a obligativitatii de a publica in Monitorul Oficial a anuntul privind pierderea, furtul sau distrugerea cartii de identitate a vehiculului.

O alta noutate consta in completarea situatiilor in care se poate emite un duplicat al cartii de identitate a vehiculului pentru toate cazurile in care, la instrainarea vehiculului, ultimul proprietar nu transmite dobanditorului cartea de identitate a vehiculului.

Ministerul Transporturilor va actualiza, in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a legii aprobate astazi, Reglementarile privind omologarea individuala, eliberarea cartii de identitate si certificarea autenticitatii vehiculelor- RNTR 7.

Legea intra in vigoare in vigoare in termen de 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.