Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau doresc sa calatoreasca joi in Italia ca transportul public local din principalele orase ale tarii va fi afectat de greva unor sindicate.

Protestul va dura patru ore fi va afecta majoritatea oraselor, cu exceptia capitalei, unde sindicatul Sul a anuntat o greva de douazeci si patru de ore. Transportul public local din Roma va fi asigurat in cursul diminetii, pana la ora 08.30 si dupa-amiaza intre orele 17.00 si 20.00., arata comunicatul MAE.

Se recomanda consultarea site-urilor companiilor de transport local pentru mai multe informatii cu privire la orarul exact si la serviciile de transport afectate.

Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center, in regim de permanenta.