Politistii bucuresteni fac, luni, zece perchezitii in Bucuresti si in judetele Ilfov, Giurgiu, Braila si Bacau la locuintele si sediile sociale ale unor persoane fizice si juridice suspectate de evaziune fiscala si spalarea banilor in domeniul "comercializarii de produse IT", prejudiciul adus bugetului de stat fiind de 14 milioane de lei, iar suma ce formeaza obiectul spalarii banilor depaseste zece milioane de lei. Cei zece suspecti vor fi dusi la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice - Politia Sectorului 5, relateaza News.ro.

Potrivit unui comunicat de presa al Politiei Capitalei, luni dimineata, politisti din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti pun in aplicare zece mandate de perchezitie domiciliara in municipiul Bucuresti si in judetele Ilfov, Giurgiu, Braila si Bacau la locuintele si sediile sociale ale mai multor persoane fizice si juridice implicate in savarsirea unor infractiuni de evaziune fiscala si spalarea banilor in domeniul " comercializarii de produse IT".

Anchetatorii sustin ca in cursul anului 2010 reprezentantii unei societati comerciale avand ca obiect de activitate "comertul cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice si software-ului" au inregistrat in evidenta contabila a societatii si au declarat organelor fiscale, in mod repetat, achizitii fictive de bunuri, de aproximativ 46 de milioane de lei de la societati cu comportament de tip "fantoma", in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale si cauzand bugetului de stat un prejudiciu de circa 14 milioane de lei reprezentand taxa pe valoare adaugata si impozit pe profit.

In scopul ascunderii provenientei ilicite a sumelor provenind din savarsirea faptelor de evaziune fiscala, reprezentantii societatii comerciale avand ca obiect de activitate "comertul cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice si software-ului" au transferat in mod succesiv suma totala de aproximativ 10.400.000 lei, reprezentand "contravaloarea" achizitiilor fictive sus-mentionate, in conturile societatilor comerciale cu comportament de tip "fantoma", de unde sumele au fost divizate si retransferate in conturile unor societati "off-shore".

Cele zece persoane vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice - Politia Sectorului 5.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat estimat la acest moment este de 14 milioane de lei, iar suma ce formeaza obiectul procesului de "spalare a banilor" este in cuantum de aproximativ 10.400.000 lei.