Mai multi pietoni au fost loviti, duminica, de o masina pe Calea Vacaresti, din Capitala, doi dintre acestia, care se aflau intr-o statie RATB, au fost raniti, dintre care unul mai grav. Cei doi, un barbat si o femeie, au fost dusi la spital, transmite News.ro.

UPDATE 14.06 Barbatul ranit grav, este in coma, cu traumatism cranio-cerebral grav si contuzii pulmonare, fiind intubat si ventilat mecanic. Acesta, in varsta de 39 de ani, este internat in Sectia de Terapie Intensiva a Spitalului Bagdasar Arseni.

Potrivit politistilor rutieri, o femeie aflata la volanul unei masini care circula dinspre Piata Sudului inspre Mihai Bravu a intrat intr-un grup de pietoni, pe Calea Vacaresti, din Capitala, dupa care autovehiculul s-a rasturnat.

Din primele date, a reiesit ca soferita nu a adaptat viteza la conditiile de drum si a intrat cu masina pe trotuar, lovind mai multi pietoni.

In urma impactului, doi dintre acestia, un barbat si o femeie, aflati intr-o statie RATB, au fost raniti. Barbatul a fost ranit grav, avand un traumatism cranio-cerebral si a fost transportat la Spitalul Bagdasar Arseni. Cealalta persoana ranita a fost transportata cu fractura de picior, la Spitalul Sfantu Ioan.