Furtuna care a produs pagube in judetul Arad, vineri seara, a provocat distrugeri si la Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bovinelor, detinuta de stat, conducerea sustinand ca pierderile sunt de cel putin sase milioane de lei. Martorii sustin ca statiunea a fost lovita de o tornada, care a avariat mai multe cadiri si a distrus culturile de pe sute de hectare de terenuri, transmite News.ro

Directorul Statiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bovinelor Arad, Gheorghe Saplacan, a declarat, sambata, pentru News.ro, ca institutia de stat a suferit pagube "de cel putin sase milioane de lei, la o prima vedere, dar ar putea ajunge chiar la zece milioane de lei", in urma furtunii care a afectat o parte din judetul Arad.

Statiunea are 740 de bovine si se afla la marginea municipiului Arad, langa Padurea Ceala, unde zeci de copaci au fost rupti de vijelie, dar si peste 20 de stalpi de electricitate.

Astfel, statiunea a ramas fara energie electrica, insa vijelia a provocat distrugeri importante la cladirile existente, la stocurile de cereale si pe terenurile agricole gestionate.

"Am fost in mijlocul unei tornade, care a smuls efectiv acoperisurile unor grajduri si le-a aruncat la o distanta de 500 de metri in camp. Pagubele sunt foarte mari, avem multe cladiri afectate grav, utilaje agricole avariate, stocuri de cereale compromise din cauza ca depozitul a ramas fara acoperis, iar ploaia l-a inundat. Este o situatia nemaintalnita in aceasta zona", a spus Saplacan.

Conform sursei citate, vijelia a distrus acoperisurile a noua grajduri, a distrus partial moara de cereale, un depozit in care se afla 300 de tone de cereale, dar si alte cladiri in care se afla laboratoarele de cercetare moleculara.

Totodata, Saplacan sustine ca au fost compromise culturile de grau de pe 305 hectare si cele de rapita de pe 100 de hectare de teren.

Alimentarea cu energie electrica a statiunii a fost reluata in jurul orei 01,00, cand a fost posibila mulgerea vacilor, sistemul fiind unul automatizat.

"Daca nu venea curentul, eram in situatia de a sacrifica o suta de vaci a doua zi, pentru ca nu puteau fi mulse", a spus Saplacan.

Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bovinelor Arad asigura fondul genetic al bovinelor pentru Romania si gestioneaza in total aproape 1.200 de hectare de terenuri agricole.