Agentia Spatiala Europeana (ESA), prin intermediul Clubului European de Astronautica, a acordat studentilor Facultatii de Inginerie Aerospatiala a Universitatii Politehnica din Bucuresti premiul "The Airbus Safran Launchers" la sectiunea Propulsie-Airbus Safran Lauchers, in faza finala, studentii concurand cu colegi din Franta, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Olanda si Italia. Anuntul a fost facut de Universitatea Politehnica Bucuresti, care a precizat ca proiectul ar putea fi implementat, insa doar la nivelul Agentiei Spatiale Europene, nu si al Romaniei, potrivit news.ro.

Echipa castigatoareFoto: upb.ro

Echipa studentilor UPB a fost formata din Sebastian Milu-Vaidesegan - anul IV (lider), Mihnea Gall - anul III, Monica Manole - anul IV, Sorin Paun - anul IV, Monica Ungureanu - anul IV, coordonata de catre profesorii Grigore Cican si Alina Bogol, a participat in 8 iunie la competitia internationala "Student Aerospace Challenge, alaturi de cele mai prestigioase scoli de aeronautica din Europa.

Aflata acum la cea de-a XI-a editie, competitia s-a desfasurat pe o perioada de sase luni incepand din toamna anului 2016, iar lucrarile stiintifice au trecut printr-un proces de preselectie, apoi de selectie pe o lista scurta, pentru ca, in final, echipele care au realizat aceste proiecte sa fie invitate la Le Bourget, pentru desemnarea castigatorilor.

In marea finala au participat echipe de studenti din marile centre universitare consacrate din Franta, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Olanda si Italia. Editia din acest an, "Student Aerospace Challenge￯ a fost organizata de catre Agentia Spatiala Europeana impreuna cu Clubul European de Astronautica, la Musee de l'Air et de l'Espace, Le Bourget.

"Acest premiu rasplateste pasiunea si creativitatea studentilor nostri, dar si performanta si traditia scolii romanesti de inginerie aerospatiala. Am mai luat premii similare anii trecuti si am putea lua si mai multe, daca tinerii nostri si-ar invinge timiditatea de a se inscrie in astfel de competitii. In intreaga istorie a aviatiei si a cuceririi spatiului, romanii au performat, incepand cu Traian Vuia la Montesson, in 1906, Henri Coanda la Paris, in 1910 si cu Aurel Vlaicu la Aspern, Austria, in 1912. Acum exact 105 ani, intr-o competitie internationala de prim rang, Aurel Vlaicu castiga 5 premii pentru evolutiile avionului conceput si construit de el, Vlaicu II. Dedicam premiul studentilor nostri de astazi memoriei acestor pionieri ai aviatiei si astronauticii romanesti, a declarat decanul Facultatii de Inginerie Aerospatiala, Octavian Thor Pleter.

Potrivit UPB, proiectul realizat de catre echipa UPB si desemnat castigator, ar putea fi implementat, insa doar la nivelul Agentiei Spatiale Europene, nu si al Romaniei. De altfel acesta este si scopul unui astfel de concurs, ca ESA sa identifice viitorii specialisti, sa vizeze si sa coordoneze proiecte de top si in acelasi timp sa faca oferte concrete de angajare pentru tinerii performanti.

Costurile de implementare pentru modificarea unui motor de lansator, inclusiv testele, sunt estimate la aproximativ 5 milioane de euro. Romania este membru deplin al ESA din 2011 si in aceasta calitate contribuie deja financiar la programele ESA, dar si prin munca de cercetare in care sunt implicati multi absolventi ai facultatii de profil din cadrul UPB. Doar in ultimii 5 ani, importanti furnizori ai ESA si-au stabilit filiale in Romania: GMV, Deimos, HPS etc.