Autoritatile locale din comuna valceana Alunu, unde din cauza unei alunecari de teren au fost evacuate sase familii incepand din a doua parte a lunii mai, sunt pregatite pentru noi evacuari de persoane daca va ploua abundent si daca deplasarea maselor de teren se va accentua, noteazaAgerpres.

Primarul comunei Alunu, Cristian Biraruti, a declarat miercuri seara, pentru Agerpres, ca deocamdata nu s-a trecut la noi evacuari de persoane, cea mai apropiata gospodarie fiind la peste 30 de metri de directia frontului de alunecare, insa animalele si pasarile din respectiva gospodarie au fost duse in alta parte.

Edilul a precizat ca se lucreaza inca pentru indepartarea maselor de pamant din jurul celui de-al doilea pilon/pinten de blocaj construit cu scopul de a stopa alunecarea de teren spre un drum judetean, spre gospodarii si albia raului Oltet.

El a mentionat ca in privinta cursului Oltetului, solutia rapida ar fi montarea unor casete prin care sa treaca apa, mentinandu-se cursul actual, si nu devierea cursului de apa, iar daca pamantul va ajunge in albia raului, va trece peste respectivele casete.