Premierul Sorin Grindeanu nu a fost miercuri in Camera Deputatilor cand s-a votat pentru Legea salarizarii pentru ca nu a fost invitat, au declarat HotNews surse din Palatul Victoria.

Sorin Grindeanu si Viorel Stefan, la briefingul de presa de martiFoto: Hotnews

Aceste informatii vin in conditiile in care, imediat dupa vot, presedintele Camerei, Liviu Dragnea - al carui aparat administrativ trebuia sa-l invite - a deplans lipsa lui Grindeanu.

"As vrea sa nu folosim cuvinte grele, dar pe mine m-a intristat foarte mult aceasta atitudine. Foarte mult. Pentru ca vorbim de o lege care schimba complet istoria Romaniei. M-as fi bucurat ca azi sa fi fost prezent tot Guvernul in Parlament, dar probabil ca au fost alte evenimente mai importante decat legea salarizarii unitare", a afirmat Liviu Dragnea, potrivit News.ro.

Anterior,Dragnea spusese in plenul Camerei Deputatilor, ca isi cere scuzepentru faptul ca ministrul de Finante, Viorel Stefan, nu a venit la dezbateri sa sustina proiectul de Lege a salarizarii, Dragnea adaugand ca ar fi fost de dorit si prezenta premierului Grindeanu.

Ministrul finantelor este la Paris la semnarea unei conventii internationale si pentru aderarea Romaniei la Agentia pentru Energie Nucleara, program anuntat de mai multe zile.