Presedinta Uniunii Nationale a Judecatorilor, Dana Garbovan, a anuntat miercuri, pe pagina personala de Facebook, ca UNJR va da in judecata Guvernul Grindeanu pentru hotararea de guvern privind arhiva SIPA.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Hotararea de guvern privind arhiva SIPA initiata de ministrul justitiei Tudorel Toader nu doar ca risca sa acopere sau sa impiedice cercetarea prezumtivelor ilegalitati semnalate in spatiul public cu privire la ceea ce s-a intamplat cu aceasta arhiva de peste 12 ani, dar naste din nou suspiciunea rezonabila ca serviciile de informatii si politicienii doresc sa intre legal in posesia continutului acestei arhive cu scopul de a santaja magistrati.

Dezinformarea ca CSM ar fi avizat aceasta hotarare de guvern este numai una dintre multele inadverdente din afirmatiile ministrului Toader cu privire la aceasta hotarare de guvern, care a fost facuta in asa mare secret incat nici pana azi, la o saptamana dupa adoptare, nu-i stim continutul.

In urma mai multor solicitari din partea presei confirm ca, dupa ce hotararea de guvern va fi publicata in Monitorul Oficial, vom pune in miscare demersurile necesare pentru a actiona in judecata Guvernul Grindeanu pentru modul in care a emis aceasta hotarare de guvern", scrie Garbovan pe reteaua de socializare.