Magistratii de la Judecatoria Sector 3 Bucuresti protesteaza timp de doua ore zilnic, incepand de marti, reclamand faptul ca salariile lor sunt mici, comparativ cu salariile magistratilor din tribunale sau curti de apel, scrie News.ro. Potrivit purtatorului de cuvant al Judecatoriei Sector 3 Bucuresti, Denisa Lazar, magistratii acestei instante intrerup lucrul si nu vor intra in salile de judecata intre orele 10.00-12.00, in semn de protest fata de nivelul salarizarii.

Ea a precizat ca decizia de declansare a protestului a fost luata in Adunarea Generala a Judecatorilor Sector 3, in 31 mai.

Magistratii sunt nemultumiti de coeficientul de salarizare aprobat de CSM, in comparatie cu ceilalti judecatori de la tribunale, curti de apel si instanta suprema, in unele cazuri diferentele salariale intre judecatori fiind si de 20.000 de lei pe luna.

"Nu dorim micsorarea indemnizatiilor celorlalti judecatori, ci doar corelarea salariilor judecatorilor de judecatorii cu indemnizatiile celorlalti judecatori, in conditiile in care 70% dintre dosare sunt solutionate de judecatoriile din tara, multe dintre ele ramanand cu solutii definitive deoarece nu mai sunt atacate", spune purtatorul de cuvant al Judecatoriei Sectorului 3.