Traficul rutier pe Calea Victoriei va fi restrictionat, între 02 iunie, ora 22.00, si 05 iunie, ora 07.00, între Piața Victoriei și Str. George Enescu, precum și pe străzile ce acced în aceasta, pentru cea de-a doua ediţie a evenimentului ”La pas pe Calea Victoriei”, informeaza Brigada Rutiera.

Calea VictorieiFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Pe durata restricțiilor se va permite traversul pe Calea Victoriei, pe Str. Sevastopol, Str. Gheorghe Manu, Bd. Dacia și pe Str. George Enescu.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum și către unitățile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricțiilor, pe următoarele străzi:

Str. Frumoasă între Str. Sevastopol și Calea Victoriei;

Str. Gina Patrichi între Bd. Lascăr Catargiu și Calea Victoriei;

Calea Griviței între Str. C-tin Budișteanu și Calea Victoriei, cu mențiunea că accesul auto al riveranilor va fi restricționat către aleea din fața Palatului Știrbei, apoi către Str. Banului.

Rute alternative:

Bd. Kiseleff – Piaţa Arcul de Triumf – Piaţa Charles de Gaulle – Calea Dorobanţilor – şos. Ştefan cel Mare.

In perioada evenimentului "La Pas pe Calea Victoriei", trecatorii vor descoperi artişti stradali, mimi, arlechini, animatori pe picioroange, păpuşi uriaşe, muzicieni, portretişti şi caricaturişti, dar şi o serie de manifestări artistice menite să însufleţească centrul oraşului, precum studiouri foto mobile, concerte ale unor grupuri vocale şi instrumentale, potrivit News.ro.

Calea Victoriei va deveni, de asemenea, un imens teren de joacă dedicat celebrării Zilei Copilului, unde vor fi organizate echipe pentru participarea la campionate de jocuri precum ”Şotronul”, ”Elasticul” şi ”X şi O”. Un alt joc care va avea loc va fi de cultură generală, dedicat tinerilor şi adulţilor - ”În căutarea comorilor de pe Calea Victoriei”.

Evenimentul cuprinde şi ateliere de creaţie, spectacole de teatru pentru copii, toate cu acces gratuit, expoziţia de panouri ”La pas pe Calea Victoriei”, tonete cu produse handmade, accesorii, ceramică, icoane, porturi populare, fotografii cu Bucureştiul de altădată, miniaturi pictate, obiecte din piele, aranjamente florale, dar şi preparate diverse, dulciuri, plăcinte, sandwich-uri, produse apicole, cafea şi limonadă.