Ocuparea unui loc de parcare public legal atribuit se va sanctiona cu amenda de 500-1.000 lei - proiect de hotarare al Consiliului General al Municipiului Bucuresti

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 1 iunie 2017, 13:23 Actualitate | Esenţial

Parcare de bloc
Foto: Hotnews
Ocuparea fara drept a unui loc de parcare public legal atribuit ar urma sa fie sanctionata cu amenzi cuprinse intre 500 - 1.000 de lei, potrivit unui proiect de hotarare aflat pe ordinea de zi din 8 iunie a sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti, transmite Agerpres.

Acest proiect completeaza Strategia de parcare pe teritoriul Municipiului Bucuresti, vizand prevederile referitoare la parcajele publice. 

In raportul de specialitate se arata ca in prezent s-au inmultit cazurile in care locurile de parcare publice legal atribuite sunt ocupate abuziv, impiedicandu-i pe cei in drept sa le foloseasca. 

"Avand in vedere ca dispozitiile legale locale referitoare la organizarea, utilizarea si exploatarea parcarilor publice nu stabilesc explicit ca fiind contraventie si a putea fi sanctionata aceasta fapta, este necesara completarea acestora in acest sens", se arata in documentul mentionat.

De asemenea, potrivit expunerii de motive, semnata de consilierii generali ALDE, in prezent dispozitiile legale aplicabile pentru sanctionarea faptelor care constituie contraventii sunt cele prevazute la art. 21 lit a-d din anexa 3 a Strategiei de parcare. In aceste cazuri, amenzile sunt de 1.500 - 2.500 de lei, fiind sanctionate: blocarea accesului in parcaj; efectuarea de lucrari de reparatii si intretinere a autovehiculului in perimetrul parcajului; amplasarea de dispozitive de mentinere libera a locurilor de parcare; amplasarea oricarui tip de indicatoare, marcaje sau inscrisuri care sa indice sau sa sugereze rezervarea locurilor de parcare, fara avizul Comisiei Tehnice de Circulatie. 

"Tinand cont de faptul ca instanta de judecata anuleaza marea majoritate a amenzilor, exista o disproportie vadita intre cuantumul acestora si faptele savarsite", apreciaza semnatarii. 




Citeste mai multe despre   






















8494 vizualizari

  • +36 (40 voturi)    
    Dar (Joi, 1 iunie 2017, 13:41)

    Orpheus [utilizator]

    Dar pe smecherii care pun "Parcare rezervata" in mod abuziv in fata caselor, a restaurantelor, a magazinelor - cine ii amendeaza?
    • +5 (7 voturi)    
      right... (Joi, 1 iunie 2017, 17:00)

      Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui Orpheus

      dar pe aia care se cred proprietari de la Dumnezeu ? animalele alea care spun sa iti muti masina de pe locul lor, ca e locul lor de nu stiu cand ///
    • +11 (11 voturi)    
      pmb (Joi, 1 iunie 2017, 17:58)

      Elfu [utilizator] i-a raspuns lui Orpheus

      sau pe cei din primarie care parcheaza cum vor ei ( ce ide la pmb blocau circulatia si pe banda 1 si pe trotuar in zona dambovitei )
    • +5 (7 voturi)    
      abuzive sunt si alea "publice" (Vineri, 2 iunie 2017, 6:53)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Orpheus

      vine primaria de sector si iti trage cateva dungi de vopsea pe trotuar in spatele blocului. gata!.. ai parcare si deja e lista de asteptare la primarie pentru ea. acum nu mai poti circula pe trotuarul ala, nici nu mai poti parca regulamentar la bordura pentru ca noua "parcare" este perpendiculara si bizonii blocheaza deja 50% din drum.
      ulterior descper ca de "parcare" vor beneficia doar vecinii care au mult timp liber sa se plimbe prin primarii cu cereri si atentii si ale caror masini aduse la mana a 5a din Germania circula doar in weekend pana la primul loc de gratar de langa o manastire la care se vand cruciulite de agatat in parbriz.

      ca sa fie treaba completa, parcarile publice nu sunt semnalizate clar (vopsea alba pe trotuare si niste numere aleatorii pe garduri poate pune oricine), deci din momentul in care intra in vigoare HG risti amenda oriunde parchezi. sau iti pierzi timpul cu un avocat si o contestati? de castigat vei castiga sigur, dar cine iti da inapoi timpul pierdut?
  • +12 (30 voturi)    
    how stupid. si locuri libere canci. amenda iar (Joi, 1 iunie 2017, 13:48)

    MG [utilizator]

    as vrea si eu sa platesc 60lei/AN (!) adica 10 euro pentru 6mp de teren in Bucuresti.
    Nu mai elegant este sa aibe doar prioritate in loc de exclusivitate? Pleci dimineata la servici si altul vine la birou in zona ta. El parcheaza la tine si tu la "el" in zona unde ai serviciul.
    Eu am parcare in fata blocului si cand ma intorc acasa, locurile se elibereaza de cei care pleaca de la birourile din zona. Si daca nu este liber mai dau o tura, se elibereaza un loc in scurt timp.
    management prost
    • -6 (12 voturi)    
      Pai (Joi, 1 iunie 2017, 15:38)

      tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui MG

      "as vrea si eu sa platesc 60lei/AN (!) adica 10 euro pentru 6mp de teren in Bucuresti. " ... pai si cine te opreste sa te duci la Serviciul Parcari si sa iti inchiriezi un loc de parcare ?
      • +6 (6 voturi)    
        mai prinzi loc liber cand moare vreunul (Vineri, 2 iunie 2017, 0:01)

        MG [utilizator] i-a raspuns lui tudor74

        ca au prioritate si la prelungirea respectivei inchirieri. Este "locul lui", a platit!
      • +2 (4 voturi)    
        te opreste realitatea (Vineri, 2 iunie 2017, 7:02)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui tudor74

        pai eu am garajul propriu pentru masina. vreau doar cei 6 (care de fapt sunt minim 10 plus spatiu sa te urci in masina ~12) metri patrati pentru altceva. de ce nu i-as primi? e spatiu public. am banii.. licitam?
    • +16 (18 voturi)    
      Retardati... (Joi, 1 iunie 2017, 15:43)

      IoPaNet [utilizator] i-a raspuns lui MG

      Valoarea amenzii pentru parcarea pe acel loc este mai mare decat suma necesara pentru inchirierea lui timp de 10 ani ?!?
      Hai sa facem si taxa anuala 1.000 lei in acest caz... Asftel ar avea si primaria bani sa construiasca alte parcari (supraetajate, de preferinta) Daca nu, atunci sa fie toate la liber.
    • +11 (13 voturi)    
      nu chiar (Joi, 1 iunie 2017, 17:56)

      Elfu [utilizator] i-a raspuns lui MG

      Si daca ai o bodega in apropiere ? ( restaurant )
      Ce te faci ? Cate ture vei da ?

      Normal ar fi ca cei care parcheaza in zonele de resedinta sa isi lase numarul de contact astfel incat sa poata fi contactati sa isi mute masina.
      In lipsa acestui numar de contact ar trebui amendati...
      • +8 (10 voturi)    
        corect (Joi, 1 iunie 2017, 21:01)

        Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui Elfu

        Nu e o problema ocuparea locului, cat nesimtirea de a nu lasa un numar in geam
  • +10 (12 voturi)    
    Sunt si alte probleme (Joi, 1 iunie 2017, 13:48)

    t4v1 [utilizator]

    Multe astfel de "parcari" ocupa (ilegal) tot trotuarul . Nu sunt marcate corect de primarie, multi le marcheaza/blocheaza in regim propriu si nu le mai elibereaza. Etc.
  • +15 (25 voturi)    
    Din categoria (Joi, 1 iunie 2017, 14:01)

    Zummm [utilizator]

    Cum sa tinem ocupate maimutele. Da-i romanului un loc de parcare sau o bariera si e stapanul lumii.
  • +18 (24 voturi)    
    aceste locuri (Joi, 1 iunie 2017, 14:13)

    DanIonita1 [anonim]

    se aloca strict pe pile si spaga. e imposibil sa prinzi un astfel de loc (taxa anuala e la misto) in mod corect.
    • +4 (10 voturi)    
      Nu chiar (Joi, 1 iunie 2017, 15:42)

      tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui DanIonita1

      Eu mi-am inchiriat loc de parcare fara nicio spaga si fara pile sau relatii !

      E adevarat, am facut asta imediat cum s-a infintat Serviciul Parcari, undeva prin 2008, si toti vecinii radeau de mine "uite-l si pe fraierul ala ca da bani la stat pt loc de parcare"

      Cine rade acum ?
      • +5 (5 voturi)    
        Felicitari (Joi, 1 iunie 2017, 19:05)

        DanIonita1 [anonim] i-a raspuns lui tudor74

        Eu am fost de 3 ori cu dosarul la datele specificate in lege si pe siteul primariei sectorului 3. Am indicat inclusiv locurile care erau goale de peste 1/2 de an (zona Mircea Voda). Raspunsul a fost, nu putem sa dam ca asa a zis seful. Toti care ii mai aud ca au reusit, cu plicul, trimis de cine trebie, etc....
      • +7 (7 voturi)    
        Este o diferență (Joi, 1 iunie 2017, 19:49)

        2mai [utilizator] i-a raspuns lui tudor74

        Sunt două situații diferite:
        1. Se înființează noi locuri de parcare. În cazul acesta, se depune o cerere și se aprobă fără șpagă. În cazul meu (în sectorul 4), prin intermediul asociației de proprietari. Nu am dat nicio șpagă și nici nu aș fi dat.
        2. Nu sunt înființate locuri noi, însă x sau y nu își mai plătește taxa. Deci renunță la locul de parcare. În acest caz, la serviciul parcari, există o listă cu cei care au solicitat loc de parcare, însă la momentul depunerii nu era niciun loc disponibil. În capul listei se ajunge cum știm cu toții.
        Deși sunt posesorul unui loc plătit, corect ar fi ca rezervarea să fie valabilă doar în interiorul unui interval orar (să zicem 18-08), în afara acestuia oricine având dreptul să parcheze. Este aberant ca în mijlocul zilei să fie atât de multe locuri libere în cartiere, dar parcarea de scurtă durată să fie interzisă.
        • +3 (5 voturi)    
          este oricum aberant sa ai loc rezervat.. (Vineri, 2 iunie 2017, 7:07)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui 2mai

          si daca esti plecat in weekend, seara sau intr-un concediu mai lung? tot trebuie sa fie liber locul ala.
          in toate tarile civilizate primesti permis de parcare pentru o zona/cartier etc si parchezi unde gasesti loc. daca e o zona aglomerata cei care nu au permis pot parca pentru o taxa pe ora. daca e foarte aglomerata, cei care nu au permis pot parca doar intr-un anumit interval orar.
      • +7 (7 voturi)    
        Nu poți să generalizezi (Joi, 1 iunie 2017, 20:26)

        slashroot [utilizator] i-a raspuns lui tudor74

        Dacă tu ai avut noroc acum 9 ani, nu înseamnă că problema nu există în continuare pentru foarte mulți oameni.

        Oricum, degeaba discutăm noi aici, doamna primar n-a făcut vreun loc de parcare, n-a sincronizat vreun semafor, n-a înființat o linie de autobuz, n-a plantat un pom. Vorbim vorbe, mandatul curge, mâine-poimâine îi vedem mutrița pe afișele electorale la prezidențiale...
  • +21 (21 voturi)    
    Cum dovedești ? (Joi, 1 iunie 2017, 14:27)

    Celbland [utilizator]

    Sper că amenzile se dau numai dacă locul este marcat în mod legal, astfel încât oricine să vadă clar că este închiriat.

    Altfel te trezești că parchezi mașina legal, dar vine un polițist local și-ți spune că el își închipuie că e loc plătit, chiar dacă nu e marcat.

    Nu prevede nimeni amenzi pentru cei care marchează locuri ca fiind ale lor, deși nu plătesc taxa de parcare. Ar trebui să le dea 10.000 lei amendă.
    • +4 (6 voturi)    
      Locurile (Joi, 1 iunie 2017, 15:43)

      tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui Celbland

      Locurile platite au numar de inregistrare, semn cu "loc platit" fara acest numar sunt vax albina.
      • +5 (5 voturi)    
        ce (Joi, 1 iunie 2017, 17:22)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui tudor74

        spuneti dvs. nu e nici macar o regula generala.
        • +4 (6 voturi)    
          dap (Joi, 1 iunie 2017, 21:05)

          Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui nahir

          Am loc platit si am pus o placuta pe un gard, ca primaria nu a servit sa puna semn de parcare resedinta. Pe de alta parte sunt o gramada care au pus cu de la sine putere semn de parcare rezervata, pe domeniul public, fara sa plateasca ceva.
          • +1 (3 voturi)    
            la ce te ajuta? (Vineri, 2 iunie 2017, 7:09)

            pehash [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

            iti dai seama ca nici o instanta nu o sa accepte amenda doar pentru ca ti-ai pus tu o placuta pe un gard?.. o pot contesta si intre timp pot sa-mi las si masina acolo. e in singuranta, ca stiu pe cine sa acuz la politie daca o gasesc zgariata..
            • 0 (0 voturi)    
              simplu (Vineri, 2 iunie 2017, 18:40)

              Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui pehash

              Locurile se vad ca sunt marcate stas, dar nu consider ca pot spune cuiva care parcheaza ca de ce a parcat pe loc platit, cat timp nu exista o minimina avertizare.

              Daca lasi numar in geam, e ok. Daca nu lasi, iar e ok. Nu ti-o zgarii, relax. Doar o gasesti in mijlocul strazii si esti cautat de politie ca de ce ai lasat-o acolo, in siguranta. Been there, done that :D
    • +2 (2 voturi)    
      Pai nu scrie in articol ? (Joi, 1 iunie 2017, 16:12)

      t4v1 [utilizator] i-a raspuns lui Celbland

      "amenzile sunt de 1.500 - 2.500 de lei" pentru " amplasarea de dispozitive de mentinere libera a locurilor de parcare; amplasarea oricarui tip de indicatoare, marcaje sau inscrisuri care sa indice sau sa sugereze rezervarea locurilor de parcare, fara avizul Comisiei Tehnice de Circulatie"
  • +8 (16 voturi)    
    Ma bucur (Joi, 1 iunie 2017, 14:34)

    Melinte [utilizator]

    Sincer toti comunistii de pe la blocuri pun abuziv loc platit ,unde sa mai parchez cand ma duc in vizita la vineva,pe luna ?
    • +7 (7 voturi)    
      ar trebui (Joi, 1 iunie 2017, 17:25)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Melinte

      sa mergem sa parcam in curte la fierea.
      ca de obicei, kitschoasa a pus caii in spatele carutei.
      nu am vazut sa faca vreun loc de parcare. vopsitul trotuarelor si zonelor adicente blocurilor nu se poate numi asa ceva.
  • +6 (10 voturi)    
    De acord! Cu o sinugura mentiune (Joi, 1 iunie 2017, 15:20)

    mbm [utilizator]

    Taxa anuala pt un loc de parcare sa fie egala cu amenda maxima!

    Daca vreau sa am siguranta ca nimeni nu va parca pe locul meu pt ca ii e teama de o amenda de 1000 RON, nu e normal ca eu sa platesc cel putin la fel?

    Oricum, sistemul actual e total depasit... Poate doamna Firea face un turneu prin capitalele Europei Centrale si de Est si afla cum e pe-acolo. Ce metoda se aplica la Budapesta, Viena sau Bratislava
  • +8 (8 voturi)    
    Și ce rezolvă? (Joi, 1 iunie 2017, 15:41)

    asavreau [utilizator]

    Problema parcărilor nu se rezolvă.Bucureștiul este un oraș prost administrat privind parcările și cu primari care nu locuiesc în București nici nu se va rezolva.O doare pe Firea în ciocanul lui Pandele.Este un inel interior care în lipsa parcărilor își dovedește ineficiența.Când se fac pasaje sub și supraterane de ce nu se fac și parcări?Cu același deranj și puțină cheltuială s-ar rezolva multe.
  • +5 (5 voturi)    
    Firuto (Joi, 1 iunie 2017, 17:13)

    mmmircea [utilizator]

    Mars de-aici. Mai intai fa parcari asa cum ai promis in campanie
  • -1 (7 voturi)    
    Locuri de parcare (Joi, 1 iunie 2017, 18:59)

    CapitanulPanait [utilizator]

    Cand lumea se refera la locuri de parcare intelege ca ele sa fie :
    - gratuite, sau ceva simbolic (50 lei/an poate mai putin)
    - sa fie in fata blocului. Toate!

    Solutia locurilor de parcare cuprinde mai multe aspecte:
    1. Cladiri de parcare
    2. Oferirea unui singur loc de parcare per unitate locativa la un pret rezonabil
    3. Pentru fiecare masina in plus la o aceeasi unitate locativa pretul sa creasca x2, x3 si tot asa

    Credeti ca romanii vor accepta asa ceva?
    - sa parcheze masina la 3-400 m de casa?
    - sa plateasca 50 sau 100 Lei/luna pentru prima masina, apoi 200 pentru a doua, 300 pentru a treia?

    Dar inainte de toate Primaria ar trebui sa se ocupe de realizarea unei retele de transport in comun functionale pentru ca oamenii sa renunte la a doua sau a treia masina de familie, si atunci va scadea numarl de masini si problema parcarilor va deveni si ea de rezolvat.

    Ideea ca cineva sa aiba un loc de parcare platit si ''al lui'' iar altul, din acelasi bloc, sa nu aiba doar pentru ca nu a mai ajuns si pentru el, este o tampenie fara margini si chiar o discriminare pina la urma.

    Si daca ar sta Firutza sa se gandeasca un pic si-ar da seama ce spagi fabuloase se pot trage din constructia cladirilor de parcari, ce locuri de munca caldutze si banoase pentru clientii politici ar fi in administrarea acestor parcari, ale firmelor care le vor construi - tot vroia tanti Firutza sa faca firme ale Primariei.

    Nici macar nu ii duce capul la o treaba utila din care sa isi traga ei spaga si nu ar mai tipa nimeni de spagi cat timp incep sa apara parcarile.

    Chiar si pentru furat iti trebuie cap:
  • 0 (2 voturi)    
    O tampenie (Joi, 1 iunie 2017, 21:14)

    IonutCosma [anonim]

    De multe ori ploaia sterge marcajele si nu mai stii care loc e platit si care nu.
  • +4 (6 voturi)    
    Cand iti cumperi un teren... (Joi, 1 iunie 2017, 21:19)

    IonutCosma [anonim]

    Proprietate Personala,esti obligat sa cedezi o parte din teren pentru servituti,retele infrastructura,etc.
    Deci un teren proprietate personala devine public,insă alte terenuri publice devin cvasi-private.Unde e echitatea?De ce cand locurile de parcare sunt insuficiente,sa aiba unii exclusivitate pe domeniul public?


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version