Grefierii, angajatii din administratia publica, din agentiile de mediu si cei ai Romatsa protesteaza marti, in Bucuresti si in tara. Sindicatele angajatilor din administratia publica vor organiza un miting in fata Palatului Parlamentului incepand cu ora 11.00, nemultumiti de proiectul Legii salarizarii care va fi dezbatut in Comisia pentru munca si protectie sociala din Camera Deputatilor,. Angajatii din Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si din Agentiile Judetene pentru Protectia Mediului anunta proteste la nivel national, in intervalul orar 11.00-13.00, fata de proiectul legii salarizarii. In acelasi timp, grefierii de la mai multe instante din tara vor intrerupe lucrul in acelasi interval. Angajatii Romatsa vor intra in greva incepand cu ora 9.00, din cauza neincheierii contractului colectiv de munca, scrie news.ro.

La mitingul de la Parlament fata de proiectul Legii salarizarii, desfasurat intre 11.00 si 13.00, vor participa Sindicatul National al Functionarilor Publici (SNFP), SED LEX - locale, PRO LEX, Forta Legii, precum si ale sindicate din domeniul administratiei publice atat din Bucuresti, cat si din tara. Cei care nu vor participa la protestul de la Parlament, vor inceta activitatea.

Confederatia Nationala Sindicala Cartel Alfa a anuntat, duminica, printr-un comunicat, ca va participa la mitingul de la Parlament.

Manifestantii vor solicita Comisiei de munca a Camerei Deputatilor, camera decizionala, sa adopte si sa sustina amendamentele propuse de organizatiile sindicale, a precizat Cartel Alfa in comunicat.

Sindicatele din administratia publica au inaintat Parlamentului proiectul grilelor de salarizare

Cartel Alfa afirma ca stabilirea nivelului salariilor de baza exclusiv de catre alesii locali, care nu au competenta necesara in acest domeniu, fiind alesi politic si nu dupa competente precum lucratorii din domeniu, va duce la politizarea excesiva a functiei publice, la un nou val de discriminari in administratia publica locala si la mentinerea si adancirea haosului din sistem.

"Credem ca aceasta masura propusa de partidul de guvernare prin legea salarizarii este doar un prim pas intr-un program mai amplu de subordonare politica a actului administrativ, care va fi continuata prin procesul descentralizarii, realizat in principal dupa considerente si interese politice si nu de eficienta", se mai arata in comunicat.

Grefierii de la mai multe instante din tara au inceput de luni protestul fata de legea salarizarii, a declarat presedintele ProJust, Stefania Teleman, sustinand ca aceasta categorie profesionala pierde venituri prin noua lege si ca reprezentantii acesteia nu au fost invitati la negocieri cu decidentii politici.

"Protestele au inceput astazi (luni, n.red.) la Curtea de Apel Bucuresti, Curtea de Apel Alba, la Judecatoria Sectorului 1 al Capitalei si in mai multe judete din tara si vizeaza legea unitara de salarizare. (...) Noi suntem o categorie care pierde la salarizare¬, a declarat pentru News.ro presedintele asociatiei ProJust, Stefania Teleman.

Ea sustine ca prin viitoarea lege grefierii cu studii superioare juridice pierd sporurile de vechime in munca si ca nu au fost invitati la negocieri cand s-au stabilit conditiile legii.

"Sporurile se limiteaza la 30% din anvelopa salariala a angajatorului. Unii pot primi sporuri de 30%, altii nu vor primi nimic. Am incercat sa vorbim cu parlamentarii, dar nu avem nicio reactie din partea lor. Am cerut sa fim invitati la negocieri la Ministerul Muncii, dar nu ne-a chemat nimeni. Suntem intr-o situatie foarte complicata, nu stim cat va dura protestul, cert este ca el va continua¬, a mai aratat Teleman.

Un alt sindicat al grefierilor, IUS- LEX, a anuntat luni ca grefierii, personalul conex si auxiliar de la instantele galatene intra, incepand de marti in greva pe termen nelimitat, cu intreruperea programului de lucru intre orele 11.00 si 13.00, asigurand doar cazurile urgente, in cadrul unui protest initiat de sindicatul IUS-LEX, angajatii instantelor fiind nemultumiti de prevederile proiectului legii salarizarii.

Federatia Sindicatelor Unite din Mediu (FSUM) a anuntat declansarea conflictului de munca, astfel incat marti, intre 11.00 si 13.00, ¬angajatii Agentiei Nationale pentru Protectia mediului si angajatii Agentiilor Judetene pentru Protectia Mediului vor fi intr-un nou protest spontan¬.

¬Avand in vedere ca in urma protestelor anterioare din data de 14.03.2017, 21.03.2017 si 27.04.2017 nu a existat nicio reactie de sustinere din partea Ministerelor /Guvernului /factorilor politici privind eliminarea discriminarii angajatilor din Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentiile Judetene pentru Protectia Mediului, mai mult lipsa de raspuns la solicitarile noastre scrise, ne vedem nevoiti sa declansam conflictul de munca, astfel incat astazi (marti, n.r.), 30.05.2017, intre orele 11.00-13.00 angajatii ANPM si ai APM- urilor vor fi intr-un nou protest spontan si vor inregistra conflictul de munca la Ministerul Mediului si la Ministerul Consultarii Publice si Dialogului Social¬, au anuntat reprezentantii FSUM.

Unitatile la care se declanseaza conflictul de munca sunt cele din judetele Galati, Timis, Hunedoara, Arad, Dambovita, Bacau, Botosani, Suceava, Bistrita-Nasaud, Giurgiu, Calarasi, Covasna, Cluj, Iasi, Gorj, Mehedinti, Teleorman, Vrancea, Satu Mare, Valcea, precum si in Bucuresti.

De asemenea, angajatii Romatsa vor intra in greva incepand cu ora 9.00, ca semn de protest fata de neincheierea contractului colectiv de munca, dupa ce negocierile sindicatului cu conducerea regiei, care are monopolul dirijarii traficului aerian din Romania, au esuat luni. Angajatii vor asigura, conform legii, cel putin 30% din traficul aerian. Pe perioada grevei, angajatii vor asigura 30% din trafic, insa nu este posibil sa fie anuntate in prezent exact cursele care vor fi anulate sau intarziate, deoarece decizia va fi luata de catre Eurocontrol, au precizat luni sindicalistii, la iesirea de la negocieri.

"Exista sanse rezonabile ca greva sa fie suspendata maine. (...) Nu dupa sase ore, ci dupa o ora, doua ore", a spus liderul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din Romania (ATSR), Gabriel Tudorache, la iesirea de la discutiile de la Ministerul Transporturilor, care au durat trei ore.

Sinidcalistii au precizat ca exista un termen limita pentru depunerea proiectului de buget al regiei, termen care este luni, si ca exista riscul ca Romatsa sa intre in faliment.

Proiectul Legii salarizarii intra, marti, in dezbaterea Comisiei de munca a Camerei Deputatilor, camera decizionala.