Primarul comunei argesene Albota, social-democratul Ion Dumitru, i-a solicitat miercuri premierului Sorin Grindeanu sa analizeze unele prevederi ale proiectului Legii salarizarii, afirmand ca nu-si doreste ca presedintele Klaus Iohannis sa-i ia apararea, scrie Agerpres.

"As vrea sa va uitati asupra Legii salarizarii, pentru ca nu este permis ca aparatului propriu al primarului sa-i stabileasca salariul Consiliul Local. Eu cred ca cel care munceste cu aparatul propriu din primarie cunoaste cel mai bine cat munceste fiecare. (...) Nu l-am votat pe Iohannis, nu vreau sa-mi ia el apararea - ca l-am vazut la televizor ca, vai-doamne, ne poarta de grija noua, administratiei locale. Si nu-mi place, sa ne poarte de grija cei pe care i-am votat si i-am sustinut", a spus Ion Dumitru, care este si presedintele Asociatiei Comunelor din Arges.

Premierul Sorin Grindeanu s-a intalnit miercuri, la Mioveni, cu reprezentanti ai administratiilor locale din judetul Arges.