Aeronava Boeing 737-800 NG, una din cele doua noi avioane inchiriate pe 10 ani de catre Tarom, a intrat oficial in flota operatorului aerian national, iar miercuri a aterizat pe aeroportul Otopeni. Botezata "Sarmizegetusa", aeronava a survolat aeroportul escortata de doua avioane de vanatoare F-16, in timp ce la sol asteptau o multime de politicieni, diplomati si oficiali. Despre pretul pe care il va plati Tarom pentru inchirierea avionului nu se stie nimic oficial, "e confidential, dar e la nivelul pietei" spun autoritatile.

TAROM Being 737-800 NG, escortat de avioane F-16Foto: Hotnews

Video realizat cu echipament Nikon

---

Aeronave inchiriate pe 10 ani, cu pret "confidential"

Aeronava Boeing 737-800 NG inchiriata prin leasing operational pe o perioada de 10 ani de catre Tarom a aterizat miercuri pe aeroportul din Otopeni. Avionul este nou, are 189 de locuri, o autonomie de circa 6.000 de kilometri si are numarul de inmatriculare YR-BGJ.

Tarom a batut palma cu Air Lease Corporation pentru un leasing operational pentru doua astfel de aeronave noi, profitand de faptul ca cele doua aeronave fusesera initial comandate de firma turceasca Pegasus Airlines, o comanda ce a fost anulata intre timp. Din acest motiv cele doua aeronave au si ajuns in timp record in posesia Tarom.

Despre pret, insa, autoritatile spun ca este confidential, "dar e la nivelul pietei". Neoficial, insa, surse institutionale vorbesc de circa 350.000 de euro pe luna pentru fiecare aeronava.

Flota companiei numara in prezent 21 de aeronave, dintre care doar 19 opereaza in acelasi timp, din cauza operatiunilor de mentenanta. Aeronavele Boeing vor inlocui cele doua aparate Airbus A310 care au fost retrase anul trecut, Tarom fiind nevoit sa renunte la anumite rute pe care nu mai avea cu ce sa le opereze.

Primire fastuoasa pe Otopeni

"Sarmizegetusa" a aterizat pe Otopeni dupa ce initial a survolat aeroportul escortata de doua avioane de vanatoare F-16 ale Fortelor Aeriene Romane. La sol a fost asteptata de un intreg alai de politicieni, diplomati si oficiali.

La momentul "festiv" au participat, printre altii: Premierul Sorin Grindeanu, liderul PSD Liviu Dragnea, ambasadorul SUA Hans Klemm, Ministrul Transporturilor Razvan Cuc, Ministrul Internelor Carmen Dan, Directorul Tarom Eugen Davidoiu, Secretarul de stat in Transporturi Dragos Titea.

---

Citeste si:

Tarom va inchiria anul acesta si doua avioane lung-curier pentru zboruri spre SUA si China - ministrul Transporturilor