Un taximetrist in varsta de 22 de ani din Bucuresti a fost retinut pentru talharie calificata, el fiind acuzat ca i-a furat telefonul unui adolescent de 17 ani si ca l-a tarat pe o distanta de 100 de metri cu masina pe care o conducea, scrie News.ro.

Politisti de la Sectia 2 din Capitala au fost sesizati de catre un adolescent in varsta de 17 ani ca sambata, in jurul orei 04.00, in timp ce se afla in fata locuintei sale, impreuna cu fratele sau, un taximetrist care i-a transportat la adresa respectiva a incercat sa-i fure un telefon mobil.

In urma investigatiilor a reiesit ca cei doi frati au plecat din Centrul Vechi al Capitalei cu un taximetru, insa pe traseu soferul i-a cerut tanarului de 17 ani telefonul mobil, sub pretextul ca vrea sa sune un prieten.

"In momentul ajungerii la destinatie, soferul le-a cerut celor doi sa coboare pentru a impinge autoturismul deoarece voia sa schimbe alimentarea motorului de pe gaz pe benzina si avea nevoie de ajutor pentru a porni, dupa care a demarat, fara a restitui telefonul. Intrucat portiera dreapta fata ramasese deschisa, victima a incercat sa se urce in autoturism insa nu a reusit, fiind tarat pe o distanta de aproximativ 100 de metri", se arata intr-un comunicat al Politiei.

Dupa ce soferul autoturismului a oprit si tanarul de 17 ani a reusit sa-si recupereze telefonul, taximetristul a fugit, fara ca adolescentul sa retina numarul de inmatriculare, firma sau indicativul masinii.

Politistii au stabilit ca fapta a fost comisa de un tanar de 22 de ani, acesta fiind prins si dus la audieri. El a fost retinut si urmeaza sa fie prezentat instantei.