Zoltan Teszari spune cine sunt Nea' Traian si Raducu din inregistrarile Antenei 3/ "Nu l-am cunoscut niciodata pe Traian Basescu, iar conversatia cu Bendei a fost trunchiata" 

de N.O     HotNews.ro
Vineri, 19 mai 2017, 20:01 Actualitate | Esenţial

Zoltan Teszari
Foto: Hotnews
Zoltan Teszari a venit vineri cu precizari in legatura cu speculatiile din spatiul public, dupa ce Mihai Gadea a prezentat in emsiunea "Sinteza zilei" de joi seara de pe Antena 3 o inregistrare a unei convorbiri telefonice care ar fi avut loc intre Zoltan Teszari si Ioan Bendei din grupul RCS-RDS, unde Teszari spune ca a fost vizitat la Oradea de "nea Traian cu Raducu'". Totodata, acesta explica si cine sunt Nea' Traian si Raducu.

„1. Pe domnul preşedinte Traian Băsescu nu l-am cunoscut niciodată, nu l-am întâlnit, n-am participat la nicio întâlnire, publică sau privată, reuniune sau orice alt eveniment unde domnia sa să fie prezent. N-am vorbit la telefon, n-am comunicat prin mail sau sms. Nu cunosc pe nimeni din familia sa. N-am comunicat cu domnia sa nici prin intermediari, prieteni sau cunoştinţe.

2. Întrucât din conversaţia mea cu domnul Ioan Bendei au fost extrase prenume şi asociate eronat, precizez că vorbeam despre domnul Sirian Traian, asociat-fondator RCS din anul 1994 şi despre fiul acestuia – Sirian Radu (Răducu).

Consider că aceste conversaţii au fost prezentate în spaţiul public în mod trunchiat, schimbându-li-se contextul real. În acest fel, opinia publică a fost indusă în eroare.

Zoltan Teszari”, arata precizarile lui Teszari, citate de Digi24.

Aflat in studio la Romania TV, Traian Basescu a declarat si el, joi, ca este exclus ca el sa-l fi vizitat la Oradea pe Teszari si sustine ca nu stie daca "macar l-a cunoscut vreodata".
"Nu am vorbit cu Zoltan Teszari, nici nu stiu cum arata. Nu-l cunosc. Poate la vreo receptie ne-am intalnit. (...) Va asigur ca n-am fost niciodata cu Radu Pricop la Oradea, nu-mi aduc aminte sa-l fi intalnit vreodata pe Zoltan Teszari, nici nu stiu cum arata", a spus fostul presedinte Traian Basescu, joi, la Romania TV.

Cat despre ginerele sau, acesta a spus ca l-a cunoscut chiar inainte ca fiica sa Ioana sa se casatoreasca cu el, nu la perioada la care se face referire.

In 12 mai 2016, Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat pe fostul director al Antena Group Sorin Alexandrescu la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare, pe Dan Voiculescu la doi ani de inchisoare cu executare si pe Camelia Voiculescu la doi ani de inchisoare cu suspendare, in timp ce Antena 3 si Intact Publishing au fost achitate. Decizia a fost contestata la instanta suprema, care este asteptata sa dea sentinta definitiva.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, si fiica sa Camelia au fost trimisi in judecata in 1 octombrie 2013, alaturi de Sorin Alexandrescu, atunci directorul general Antena TV Group SA, de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, si de fostul sef al ANAF Serban Pop.

Potrivit anchetatorilor, in perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat, in mod repetat si gradual, acte de constrangere asupra lui Ioan Bendei, atunci administrator al RCS&RDS, amenintandu-l cu darea in vileag a unor presupuse fapte de coruptie, astfel incat sa il determine sa urmeze conduita impusa de inculpat. Actele de constrangere s-ar fi exercitat verbal, prin afirmatii legate de perspectiva declansarii unui scandal mediatic, dar si prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat ca vor fi facute dezvaluiri cu privire la presupuse fapte de coruptie in care ar putea fi implicat Ioan Bendei.

Anchetatorii sustin ca acest spot publicitar a fost realizat din dispozitia Cameliei Voiculescu si a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, si a fost difuzat in perioada 9 - 30 mai 2013, cu o frecventa de cinci ori pe zi (in total de 401 ori) de toate posturile TV apartinand SC Antena TV Group SA si SC Antena 3 SA.
 
























15786 vizualizari

  • +35 (45 voturi)    
    S-a f... t treaba made in Latrina 3 ! (Vineri, 19 mai 2017, 20:15)

    Susufler0 [utilizator]

    Altceva ?
    • +15 (19 voturi)    
      altceva? o amenda penala + daune morale (Vineri, 19 mai 2017, 23:35)

      mnicku [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      si-au gasit nasu de data asta. Ca si asa stau ei bine cu banii acu o sa mai plateasca si daune .

      N-au nici o sansa sa demonstreze credibilitatea convorbirii !!!!!!

      nu se mai satura de c....///...., d-aia e plin de muste pe la latrine
      • +4 (4 voturi)    
        Varanul plateste ca doar de-aia si-a restrans (Sâmbătă, 20 mai 2017, 7:51)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

        cheltuielile in interiorul INTACT-ului, nu ?

        PS. Mai stii, si-o fi constituit si Latrina 3 un buget de "penalitati" cum are The Sun de atatia ani. Doar ca englejii platesc repede, de cele mai multe ori neobligati de justitie, nu ca la noi, unde trebuie mai intai sa te judeci vreo sapte ani si pe urma sa trimiti executorul !
    • +14 (14 voturi)    
      se mai uita cineva la Antena 3 ??? (Sâmbătă, 20 mai 2017, 0:00)

      Kivek [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      nu m-am mai uitat la Antena 3 de la alegeri, n-are rost
      • +6 (10 voturi)    
        de vreo (Sâmbătă, 20 mai 2017, 1:06)

        dan63 [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

        5 ani nu mă mai uit la ei
      • +6 (6 voturi)    
        Uneori ma cuprinde un masochism (Sâmbătă, 20 mai 2017, 7:44)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

        televizionistic ciudat si ma mai uit, dar nu rezist mai mult de zece minute !

        Prin intermediul HN insa si a altor site-uri aflu si de fapt aflam cu toti cu ce impanzesc Latrinele Romania !
      • 0 (0 voturi)    
        nu am televizor (Sâmbătă, 20 mai 2017, 19:35)

        Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

        .
  • +1 (35 voturi)    
    Priceless :) (Vineri, 19 mai 2017, 20:32)

    Lovercraft [utilizator]

    Și pentru că a auzit că a fost un asociat RDS în vizită la Teszari a spus Bendei „Doamne” de vreo șapte ori una după alta? :) Băi, caraghioșilor....
    • +9 (15 voturi)    
      @lovercraft (Vineri, 19 mai 2017, 23:47)

      sile1 [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

      Adica vrei sa spui ca Bendei care a rostit de sapte ori " Doamne " a facut-o numai pentru ca era vorba de Traian Basescu si nu de Traian Sirian ??

      Mi se pare ca ai inghitit pe nemestecate gogoasa servita de Latrina 3,dupa cum ii zic unii
  • +8 (12 voturi)    
    Si toate astea ... (Vineri, 19 mai 2017, 20:50)

    IonutMuntean [anonim]

    ... tocmai dupa listarea la bursa ... Hmm ....
  • +3 (5 voturi)    
    Alta intrebare! (Vineri, 19 mai 2017, 21:22)

    mariusssss [utilizator]

    Alta intrebare!
  • +18 (22 voturi)    
    Credeti ca ii doare undeva pe aia de la Latrina 3? (Vineri, 19 mai 2017, 21:59)

    Andradda [utilizator]

    Priviti "minusurile" pe care le dau aici toti postacii aparatori ai latrinelor. Pt ei nu exista bine, rau, alb sau negru. Pt ei exista doar mocirla si veninul Varanului, pe care le propaga zilnic, ora de ora, niste ascarizi ca Gadea, Badea, Grecu, Tudor si restul angajatilor de la latrine.
    • +2 (8 voturi)    
      daca RCS&RDS pierde in urma scandalului (Vineri, 19 mai 2017, 23:37)

      mnicku [utilizator] i-a raspuns lui Andradda

      te asigur ca va pierde , sint multi bani in joc si nu-s fan rcs&rds

      motanu a crezut ca se pune cu un pirlit ...... de data asta a pus-o
  • +18 (22 voturi)    
    Aceasta oficina... (Vineri, 19 mai 2017, 22:01)

    MichiuStefan1 [anonim]

    Aceasta oficina a manipularii si tampirii telespectatorilor a ajuns o adevarata teroare pentru cetatenii acestei tari!Suntem un stat atat de slab incat sa-si bata joc o abjectie ca aceasta oficina, in totala impunitate? Se pare ca da!Ce zile a mai ajuns si Romania, la cheremul unor borfasi!
  • +17 (21 voturi)    
    Si asa s-a mai demonstrat inca (Vineri, 19 mai 2017, 22:28)

    kokos [utilizator]

    o data ca latrina3 se ocupa numai de intoxicari si manipulari.Rusine baaaaa!!!
  • +9 (13 voturi)    
    rusine (Vineri, 19 mai 2017, 23:09)

    clujanu [utilizator]

    Sa va fie rusine mincinosilor
  • +9 (13 voturi)    
    xxxx (Sâmbătă, 20 mai 2017, 0:17)

    BalaFlorin [anonim]

    si -uite-asa , din emisiunea de dezvaluiri socanye al lui gadea n-a mai ramas nimic...
  • -2 (8 voturi)    
    Chiar nu ve e jena, dupa ce-a mintit ca nu l-a (Sâmbătă, 20 mai 2017, 9:02)

    xrogo [utilizator]

    cunoscut pe ginerele sau numai la nunta, A3 a prezentat un video cu ginerica stand in spatele lui Base la botezul copilului lui Eba, deci unde e minciuna, stimabililor?
    Apoi cine era al doile avocat al celebrului de acum Bendei, tocmai ginerica Pricop!
    • -1 (1 vot)    
      Ai dreptate... (Sâmbătă, 20 mai 2017, 20:19)

      brightids [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      pacat ca pe aici e plin de ... caprioare sau pareri si opinii personale... pe bani!
  • +1 (3 voturi)    
    ...hai cu înregistrarea... (Sâmbătă, 20 mai 2017, 9:48)

    Sorin Constantin [anonim]

    Buuun,s-a ascultat o înregistrare audio,dar cine a făcut înregistrarea?Ioan Bendei?Și cum a ajuns la caca 3,prin cine?Sau înregistrarea au făcut-o,,organele",dar și aici apare aceiași întrebare,cum a ajuns aceasta la hazna,și de ce nu la rtv,că și acolo se mănîncă rahat cu polonicul.
    Restul,povestea că urmau să se instaleze telefoane în niște locuințe e bla,bla,nu e nevoie de favoruri,ca să te cableze,și asta e valabil la orice furnizor de telefonie fir.
    • -1 (5 voturi)    
      Mare e gradina Ta Doamne si multi ca tine (Sâmbătă, 20 mai 2017, 16:08)

      xrogo [utilizator] i-a raspuns lui Sorin Constantin

      vietuiesc in ea, spui numai enormitati,inregistrarile sunt facute de DNA dar la proces n-au fost prezentate numai trunchiat, ce interesa pe procuror sa-i infunde pe aia de la Antene!
      La cererea avocatilor apararii s-au dat inregistrarile integral, acum sunt publice la dosar!
      Despre bla,bla, daca tu ai dreptate de ce si-a dat ofiterul DNA demisia,asa de dorul lelii?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri