Guvernul va aproba in sedinta de joi un proiect de ordonanta de urgenta care prevede finantarea transparenta a activitatilor sportive de catre autoritatile locale, a anuntat premierul Sorin Grindeanu. Ordonanta de Urgenta modifica si completeaza Legea educatiei fizice si sportului 69/2000.

"Ministerul Tineretului si Sportului a venit cu un proiect de ordonanta de urgenta privind modificarea si completarea Legii educatiei fizice si sportului 69/2000. Am tinut foarte mult sa avem acest punct pe ordinea de zi, daca ar fi fost posibil si mai demult era mai bine, dar e bine si asa pentru ca vom vorbi despre anul competitional 2017-2018, iar prin reglementarile pe care le avem prin acest proiect de ordonanta de urgenta se da posibilitatea inclusiv autoritatilor locale sa finanteze in mod clar, transparent activitatile sportive", a spus Grindeanu.

UPDATE Proiectul de OUG a fost aprobat.

Sportivii isi vor putea desfasura activitatea in baza unui contract de activitate sportiva, in care va fi stipulata valoarea drepturilor banesti aferente activitatii sportive prestate de catre sportivul de performanta sau de catre alte persoane juridice sau fizice implicate in activitatea sportiva, respectiv modalitatile si termenele de plata, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Modelul-cadru al contractului de activitate sportiva va fi stabilit prin Ordin comun al ministrului Tineretului si Sportului, ministrului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene si ministrului Muncii si Justitiei Sociale, cu posibilitatea completarii cu clauze specifice negociate de catre structura sportiva cu sportivul, conform normelor stabilite prin autoritatile publice locale. Veniturile realizate din Contractul de activitate sportiva se incadreaza in categoria veniturilor din activitati independente prevazute de Codul Fiscal.

Introducerea contractului de activitate sportiva reprezinta una din modificarile aduse Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, prin ordonanta de urgenta aprobata in sedinta de astazi.

Potrivit prevederilor actuale ale legii educatiei fizice si sportului, structurile sportive de drept public, organizate ca servicii in cadrul administratiei publice locale, nu pot incheia raporturi juridice specifice activitatii sportive cu sportivii de performanta si exista riscul blocarii activitatii sportive de performanta, prin inghetarea anului competitional 2017-2018, din imposibilitatea de finantare a activitatii sportive de catre administratia publica locala.

Astfel, modificarea Legii educatiei fizice si sportului vizeaza asigurarea unui cadru legal coerent si a conditiilor necesare demararii anului competitional 2017-2018 la nivel national si international. Noile reglementari vin in sprijinul activitatilor si structurilor sportive pe plan national, asigurand conditiile legale pentru finantarea activitatii sportive organizate la nivelul administratiei publice locale, in contextul in care anul bugetar nu coincide cu anul sportiv competitional.

Actul normativ creeaza cadrul legal necesar administratiei publice locale pentru acordarea sumelor de la bugetul local pentru:

  • finantarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public infiintate pe raza unitatii administrativ-teritoriale;
  • finantarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat infiintate pe raza unitatii administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fara scop patrimonial, detinatoare ale certificatului de identitate sportiva;
  • finantarea programelor sportive organizate in raza unitatii administrativ-teritoriale de catre asociatiile judetene/municipiului Bucuresti pe ramuri de sport, afiliate la federatiile sportive nationale corespondente;
  • finantarea programelor sportive desfasurate in raza unitatii administrativ-teritoriale de catre federatiile sportive nationale, directiile judetene pentru sport si tineret, respectiv a municipiului Bucuresti, ori inspectoratele scolare judetene, respectiv a municipiului Bucuresti;
  • finantarea programelor sportive derulate de catre Comitetul Olimpic si Sportiv Roman pentru inalta performanta sportiva;
  • premierea, in conditiile legii, a performantelor deosebite obtinute la competitiile sportive interne si internationale oficiale.

O alta noutate consta in stabilirea unui plafon maximal de 5% din bugetul aprobat pentru autoritatea publica locala care poate fi alocat cheltuielilor structurii sportive cu activitatea sportiva, ca ordonator de credite aflat in subordinea unitatii administrativ-teritoriale. Totodata, potrivit noilor reglementari, autoritatile publice centrale au posibilitatea sa includa sume pentru finantarea activitatii structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflat in subordinea sa.

Avand in vedere conditiile specifice de desfasurare a activitatilor sportive, o alta prevedere stabileste ca incheierea contractelor individuale se face in mod direct, prin acordul partilor.

Actul normativ aprobat instituie cadrul legal pentru stabilirea conditiilor, criteriilor, procedurii si cuantumul pe fiecare categorie de cheltuieli, prin hotarare a autoritatii deliberative a administratiei publice locale.