Seful ANAF: Daca nu este o solutie pentru majorarea salariilor angajatilor din unitatile Fiscului, am propus sa ramana la limita actuala

de N.O     HotNews.ro
Miercuri, 17 mai 2017, 12:12 Actualitate | Esenţial

Presedintele ANAF, Bogdan Stan, a declarat, miercuri, la finalul intalnirii de lucru cu premierul Sorin Grindeanu si cu reprezentantii Ministerului Finantelor de la Palatul Victoria, ca a propus ca salariile angajatilor din unitatile teritoriale ale Fiscului sa ramana la nivelul actual in cazul in care nu se gasesc solutii pentru marirea acestora, relateaza News.ro.

"In momentul de fata lucrurile intra pe fagasul normal. Mai avem niste situatii izolate la Braila, Constanta si Hunedoara. Noi avem astazi o intalnire cu liderul de sindicat Vasile Marica si cu consiliul sindicatelor din tara, inclusiv sindicatul finantistului. (...) Speram sa aducem lucrurile pe fagasul normal si activitatea institutiilor afectate ieri de aceste proteste sa se reia in conditii normale", a declarat presedintele ANAF.

Bogdan Stan a explicat care sunt categoriile de angajati ai ANAF care pierd bani din salariu in urma aplicarii legii salarizarii in varianta actuala.

"Nu se mai regasesc sporurile de salarizare ale celor de la vama, un spor de 25%, precum si sporul celor de la antifrauda care era stabilit printr-o ordonanta de urgenta de pana la 25%. Practic, aceste sporuri, prin adoptarea noii legi a salarizarii, vor disparea. In cele mai afectate categorii de salariati din cadrul ANAF sunt cei din teritoriu, mai ales cei din aparatul vamal si cei din conducerea AJFP si directiilor regionale. Avem un numar de aproximativ 3.500 de angajati in aceasta situatie - la nivelul ANAF de 14,5%. Aceste lucruri le-am infatisat si domnului prim-ministru si speram ca impreuna cu sindicatele sa gasim o solutie in acest sens. Una din dorintele dansilor este ca cei din teritoriu sa fie salarizati la nivelul aparatului central. Ramane de vazut care va fi solutia adoptata. Noi putem sa inaintam aceste propuneri ca amendamente la Senat", a explicat Stan.

"Pot sa va spun ca un sef de administratie judeteana a finantelor publice in anul 2022 va pierde undeva in jur de 2.000 de lei, un sef de directie vamala va pierde undeva la 3.000 de lei, la nivel de consilieri vamali sunt diminuari intre 800 si 1.500 de lei, in functie de vechime. (...) Una din propunerile pe care le-am facut catre Ministerul de Finante a fost, daca nu se poate gasi o solutie pentru majorarea acestor salarii, sa ramana la limita actuala", a mai spus Stan.

Seful ANAF a precizat ca dorinta sindicalistilor este ca nivelul salariilor din unitatile teritoriale sa fie la nivelul celor din unitatile centrale.

"Eu am avut o discutie si cu domnul Oprescu si cu domnul Marica (...) si doleanta cea mai mare a dansilor este salarizarea unitatilor teritoriale la nivelul unitatii centrale", a aratat seful Fiscului.

El a mentionat ca la nivelul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nu exista salarii de 14.000 de lei.

"La nivelul ANAF nu exista salariu de 14.000 de lei. Sunt salarii intr-adevar ale directorilor generali din cadrul ANAF undeva in jur de 11.000 - 12.000 de lei brut, la regiuni tot pe aici", a precizat Stan.

Cateva mii de salariati din directiile de finante publice au declansat un protest spontan, luni dimineata, nemultumiti de proiectul legii salarizarii, iar protestul s-a extins rapid in toata tara, la directiile de finante din unele orase activitatea fiind oprita total. In multe orase, activitatea administratiilor finantelor publice a fost blocata in totalitate, angajatii protestand fie in holurile institutiilor, fie in fata sediilor acestora.

De asemenea, cateva sute de salariati au protestat in fata Ministerului Finantelor. Si angajatii directiilor de taxe si impozite din primariile sectoarelor 2, 3, 4, 6 au oprit lucrul, in semn de solidaritate cu salariatii din Finante. 

Proteste spontane au avut loc in tara si marti si miercuri.


Citeste mai multe despre   






















2484 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Si care sunt sporurile? (Miercuri, 17 mai 2017, 12:45)

    Johanis [utilizator]

    11.000-12.000 de lei lunar plus sporuri de care nu vorbeste nimeni.

    Pai e normal sa-si doreasca sa ramana macar la acest nivel.
    Sa muncesti la stat si sa-ti intre lunar pe card 3-4.000 de EURO!
    Treaba buna! Intr-un an, iti cumperi un apartament in Bucuresti! In timp ce un roman din mediul privat il achita bancii in 30 de ani!
  • +1 (1 vot)    
    GREVA (Miercuri, 17 mai 2017, 13:56)

    jidanul [utilizator]

    Greva nu este o solutie in momentul de fata. Blocarea platilor si a incasarilor este un fiasco sau greva asta este o facatura. Reaua-credinta si reaua-vointa a ministrului finantelor, Viorel Stefan, de a plati obligatile Statului Roman, catre persoanele fizice si juridice din Romania este un aspect si aceasta greva care blocheaza miscarea banilor este un alt aspect. Un exemplu pentru reaua-credinta si reaua-vointa a Ministerului de Finante este intarzierea extrem de mare pentru plata Titlurilor de Plata de la ANRP care produce efecte colaterale devastatoare celor indreptatiti sa-si primeasca despagubirile, incalcand drepturile omului. Pana anul trecut platile acestor Titluri de Plata au fost facute in mod corect si foarte rapid. Aceasta atitudine a Ministerului Finantelor pune in mare pericol programul de guvernare al PSD.


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version