Ministrul Educatiei, Pavel Nastase, a declarat, marti, ca viitorii studenti din Republica Moldova se pot inscrie online la universitatile din Romania, trimitand prin e-mail, la facultatile dorite, documentele scanate necesare inscrierii, noteaza News.ro. Aceasta masura vine in contextul in care proiectul noii metodologii de scolarizare a romanilor de pretutindeni, aflat in dezbatere publica pana in 7 aprilie, prevede ca romanii cu domiciliul stabilit in Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Croatia, Israel si diaspora sa isi depuna personal dosarele de inscriere la facultatile din Romania pe care doresc sa le urmeze.

Pavel NastaseFoto: Agerpres

"Solutia este foarte simpla. Toata lumea lucreaza online. Inscrierile se fac online. Prin urmare, nu cred ca mai este nevoie sa cream comisii intermediare care sa faca inscrierea pentru universitatile din Romania, in conditiile in care elevii, viitorii candidati la universitatile din Romania, stiu limba romana. Eu cred ca este o deschidere, pentru ca au posibilitatea sa-si aleaga singuri, fara intermediari care sa-i sfatuiasca unde trebuie sa se inscrie", a declarat ministrul Educatiei, Pavel Nastase.

El a explicat ca tinerii se pot inscrie online, prin scanarea documentelor de inscriere si trimiterea lor pe e-mail la facultatile la care doresc sa se inscrie, urmand ca documentele in orginal sa fie depuse la inceperea anului universitar.

"Si atunci facem si economie, pentru ca si aceste comisii care se deplasau acolo - nu sunt costisitoare, dar inseamna timp si anumite resurse alocate. Am dorit, prin acest demers, sa simplificam lucrurile", a subliniat ministrul Educatiei.

Proiectul privind noua metodologie de scolarizare a romanilor de pretutindeni pentru anul universitar 2017-2018 s-a aflat in dezbatere publica pe site-ul ministerului Educatiei pana in data de 7 aprilie.

Potrivit proiectului, romanii cu domiciliul stabil in Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Croatia, Israel si diaspora isi vor depune direct dosarele de inscriere la sediile facultatilor pe care doresc sa le urmeze, reiesind ca acele comisii mixte care preluau dosarele viitorilor studenti pentru a le depune la facultatile din Romania vor fi desfiintate incepand de anul universitar urmator. Pentru romanii cu domiciliul stabil in Ucraina, Albania, Macedonia si Serbia, inscrierea ar urma sa se faca in continuare printr-o comisie mixta formata din reprezentanti ai Ministerului Educatiei, ai Ministerului Afacerilor Externe si ai Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni.