Hotii au furat 170.000 de lei de la Castelul Corvinilor, banii reprezentand incasarile de la turistii care au vizitat castelul la sfarsitul saptamanii trecute. Reprezentantii Politiei Hunedoara, care fac cercetari in acest caz, spun ca administratia acestui obiectiv turistic are un contract cu o firma de paza.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al judetului Hunedoara, Bogdan Nitu, a declarat pentru News.ro ca politistii fac cercetari dupa ce o importanta suma de bani a fost furata din zona casei de bilete de la Castelul Corvinilor din Hunedoara.

"Politistii fac cercetari pentru furt calificat. Autori neidentificati au patruns in zona casei de bilete de la Castelul Corvinilor si au furat incasarile din week-end. A fost intocmit dosar penal in acest caz", a declarat Bogdan Nitu.

Potrivit sursei citate, autorii jafului ar fi furat suma de 170.000 de lei. Cei care administreaza Castelul Corvinilor au contract cu o firma de paza, insa aceasta nu ar fi reactionat la timp, anuntand disparitia banilor marti dimineata, desi se presupune ca jaful a avut loc in noaptea de luni spre marti.