Ministerul Sanatatii, Florian Bodog, a anuntat ca directorul Institutului Cantacuzino, Alexandru Vladimirescu, si-a dat demisia si ca marti va numi un alt manager, care trebuie sa rezolve toate problemele institutiei, scrie News.ro. Bodog a precizat ca il va sustine pe noul manager sa obtina toate autorizatiile necesare, acum Institutul Cantacuzino nemaiavand niciuna.

Florian BodogFoto: senat.ro

"Momentan, Institutul Cantacuzino nu are conducere. Este a doua decizie pe care trebuie sa o iau in cursul zilei de astazi - numirea managerul de la Institutul Cantacuzino. Managerul si-a dat demisia dupa trecerea institutului de la Cercetare la Sanatate, deci va trebui sa numesc pe cineva azi. In ceea ce priveste Spitalul Sfantul Pantelimon, cine a gresit, trebuie schimbat. La Cantacuzino, . Voi fi alaturi de orice manager care doreste sa rezolve problemele de acolo", a spus ministrul Sanatatii, care a participat la International Health Forum, organizat de Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania.

Ministul Sanatatii a precizat ca rezolvarea situatiei de la Institutul Cantacuzino este o prioritate pentru el in acest mandat.

"Este o prioritate pentru mine, este o prioritate a mandatului meu, Mi-as dori sa gasesc un manager care sa rezolve problemele Institutului Cantacuzino, nu neaparat sa produca vaccinuri, pentru ca in acest an nu va putea, dar sa intre intr-o linie dreapta, ca sa-si recapete toate autorizarile. Institutul Cantacuzino nu mai are in prezent nicio autorizare de producere de vaccin", a mai spus Bodog.

Intrebat de ce a fost blocat site-ul lipsamedicamente.ro, ministrul Sanatatii a spus ca Guvernul Ciolos a facut doar acest lucru in domeniul politicii medicamentului.

"Guvernul anterior a facut doar acest lucru in domeniul politicii medicamentului. Practic, nu asa rezolvam problemele, le rezolvam creionand politici predictibile de preturi, prin dialog cu industria farmaceutica si aducand medicamente pentru pacienti. Pacientii au nevoie de acces la medicamente, pacientii romani au nevoie atat de medicamente innovative, cat si medicamente ieftine si cred ca aceasta este filosofia pe care trebuie s-o facem, pentru ca, atat in campanie, cat si in programul de guvernare, am spus ca pacientul va fi in centrul preocuparilor noastre", a precizat Bodog.

Institutul National de Cercetare "Cantacuzino" a revenit, printr-o ordonanta a Guvernului adoptata in 8 decembrie, in subordinea Ministerului Sanatatii, cu patrimoniul si personalul aferente.