Directorul CIA, Mike Pompeo, a descris joi WikiLeaks ca pe un "serviciu ostil de informatii", folosind primul sau discurs public ca sef al agentiei de spionaj pentru a denunta persoanele care fura informatii de la agentiile de informatii americane pentru a le da publicitatii, relateaza Reuters, citata de News.ro.

Mike PompeoFoto: pompeo.house.gov

Intr-un discurs rostit la Centrul pentru Studii Strategice si Internationale, Pompeo l-a descris pe fondatorul WikiLeaks Julian Assange "un impostor" si "un las".

"Este timp sa spunem WikiLeaks pe nume, un serviciu de informatii ostil nestatal, adesea ajutat de actori statali precum Rusia", a spus Pompeo. Potrivit lui, agentia militara de informatii din Rusia, GRU, a folosit WikiLeaks pentru a distribui material furat prin atacuri informatice vizand computere ale Comitetului National Democrat, in timpul campaniei pentru alegerile prezidentiale din 2016.

Pompeo si presedintele Donald Trump, care l-a ales sa conduca CIA, nu au fost intotdeauna atat de critici la adresa WikiLeaks. In cursul unui miting de campanie, din luna octombrie, Trump a laudat organizatia pentru ca a publicat e-mailurile democrate.

"Iubesc Wikileaks", spunea atunci el.

In iulie, Pompeo, atunci membru republican al Camerei Reprezentantilor, a invocat e-mailurile publicate de WikiLeaks ca dovada ca fostul presedinte Barack Obama a intervenit in favoarea lui Clinton pentru ca aceasta sa devina candidatul democrat la presedintie.

De-a lungul anilor, WikiLeaks a publicat documente secrete ale Guvernului american si ale altor state, spunand ca misiunea sa este sa lupta impotriva secretului guvernamental si sa promoveze transparenta.

Potrivit lui Pompeo, organizatia "a incurajat sustinatorii sai sa se angajeze in CIA pentru a obtine informatii".