Turistii care merg in Statele Unite s-ar putea confrunta cu dificila alegere intre a oferi informatii personale, inclusiv parolele conturilor de pe retelele sociale sau contactele din telefonul mobil sau a risca refuzul de a intra in tara, potrivit unei noi politici luate in considerare de administratia Trump, scrieGuardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Turistii din toate tarile, inclusiv din natiuni aliate ale Statelor Unite precum Germania, Franta sau Romania ar putea fi fortati sa dezvaluie date personale, informatii financiare si sa se confrunte cu intrebari privind orientarea ideologica, potrivit unor oficiali citati de Wall Street Journal.

Desi cetatenii americani au drepturi care ii protejeaza de perchezitii ilegale la granita, gradul in care calatorii straini se pot impotrivi este inca neclar.

Toti calatorii internationali care ajung in SUA sunt obiectul inspectiei vamale si de granita, potrivit unui raspuns oficial al autoritatilor vamale pentru Guardian.

Aceasta inspectie poate include dispozitive electronice precum computere, discuri de stocare, hard-disk-uri, telefoane mobile si alte dispozitive de comunicare, camere foto-video, playere media si alte aparate electronice si digitale.