Dumitru Martin, actionar al Polaris Constanta, unchi al fostului deputat PSD Eduard Martin, a fost condamnat vineri de un tribunal federal din SUA la 13 ani de inchisoare pentru tentativa de mituire a unui oficial, anunta un ziar local. Martin, un membru al cercului de interese din care mai faceau parte Radu Mazare si Nicusor Constantinescu, si-a consolidat imperiul "Polaris" in urma unui contract de peste 300 de milioane de euro pentru deseuri pe care Primaria Constanta, condusa de Radu Mazare, i l-a atribuit in 2008, pentru un sfert de secol. (Erata: initial, in stire era scris Nicusor Dan; e vorba, fireste, de Nicusor Constantinescu, fostul presedinte CJ Constanta).

Dumitru Martin a fost arestat de FBI in 2015 si acuzat de mituirea unui ofiter din cadrul Fortelor Aeriene (US Air Force) pentru obtinerea unui contract in valoare de 10,35 milioane dolari la baza Kogalniceanu.

Dumitru Martin a fost arestat de FBI in 1 decembrie 2015, pe Aeroportul International din San Francisco, unde ajunsese de la New York. El fusese invitat la o intalnire la San Francisco de catre agenti sub acoperire, care s-au prezentat drept mijlocitori in acest aranjament in vederea darii/luarii de mita.

Firma lui Martin, Polaris M Holding, platise in septembrie 2015 suma de 100.000 de dolari - prima transa dintr-o mita in valoare de peste un milion de dolari - unui membru al comandamentului escadronului contractor de la baza aeriana Travis, dar care cooopera cu FBI.

Banii ar fi fost oferiti ca mita in vederea obtinerii unui contract prin care Polaris sa furnizeze fortelor aeriene americane stationate la baza Mihail Kogalniceanu din Romania, pe o perioada de cinci ani, containere de transport si depozitare. Polaris a virat banii in 19 septembrie, intr-un cont bancar acoperit, creat de FBI, iar acestia au fost retrasi ca proba in 14 octombrie, se mai arata in declaratia citata.

Dumitru Martin a fost arestat in urma unei anchete a FBI care a durat 17 luni si in cadrul careia au fost folositi doi agenti sub acoperire.