Republica Moldova a incetat sa mai cumpere energie electrica din Transnistria si va cumpara din Ucraina. In loc de Centrala termoelectrica de la Cuciurgan (Transnistria), controlata de gigantul rus Inter Rao, Moldova va cumpara energie electrica de la firma ucraineana DTEK Trading, controlata de oligarhul ucrainean Rinat Ahmetov, anunta jurnal.md.

Diferenta de pret intre cele doua oferte, in favoarea ucrainenilor, a inclinat decisiv balanta, a anuntat Ministerul Economiei.

Decizia Ministerului Economiei reprezinta o lovitura majora pentru nerecunoscuta republica transnistreana, care urmeaza sa piarda circa 100 de milioane de dolari anual - factura aproximativa platita pana acum de Chisinau pentru energia electriva livrata de centrala de la Cuciurgan. Centrala transnistreana e controlata compania rusa Inter Rao, unde Igor Secin (un "dur" al politicii ruse, apropiat de Putin) este presedintele Consiliului de Administratie.

Centrala de la Cuciurgan este cel mai mare contribuabil al Transnistriei si principalul furnizor de valuta. In ultimii doi ani, in regiunea separatista este o criza valutara acuta, cauzata de intentia autoritatilor de a mentine cotatia rublei locale, scrie Noi.md.

Imediat dupa anuntul oficial, autoritatile asa-zisei republici transnistrene au calificat decizia drept "parte a campaniei politice", potrivit Noi.md. Ministrul economiei de la Tiraspol, a reactionat vehement dupa pierderea acestui contract urias pentru Transnistria: "Evident, aceasta este una dintre masurile cu caracter politic, orientate nemijlocit impotriva Rusiei si Transnistriei. Aceasta este consecinta politicii pe care o atestam si fata de CTE Cuciurgan (Moldoveneasca), si fata de calea ferata din Transnistria, si fata de presiunea generala asupra economiei Transnistriei".