O persoana a fost gasita carbonizata intr-un depozit de legume si fructe din Afumati, care a luat foc, sambata noapte, anunta biroul de presa al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti-Ilfov (ISUBIF), potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, in urma verificarilor, persoana carbonizata a fost gasita in unul dintre spatiile depozitului. O alta persoana - barbat de 30 ani, ca urmare a expunerii la fum a fost transportat de o ambulanta SMURD la Spitalul Floreasca. In momentul transportului la spital, starea acestuia din urma era buna.

Incendiul a fost anuntat la 112 in jurul orei 02,00, iar la sosirea primelor echipaje de pompieri, focul se manifesta generalizat la intregul depozit.

Avand in vedere pericolul de prabusire a elementelor de constructie, s-a actionat pe toate laturile cladirii, fara a se patrunde in interior.

ISUBIF precizeaza ca au intervenit peste 25 de echipaje de pompieri - 18 autospeciale de stingere, trei autoscari, doua descarcerari si patru ambulante SMURD.

Suprafata afectata este de estimata la 2.000 mp.