Valcea: Sedinta de urgenta pe tema "Balena Albastra" convocata de prefect

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 1 aprilie 2017, 16:22 Actualitate | Esenţial

Prefectul judetului Valcea, Radu Renga, a convocat pentru luni o sedinta de urgenta cu reprezentantii mai multor institutii publice pentru a discuta despre jocul "Balena Albastra", masura fiind luata in conditiile in care autoritatile au informatii potrivit carora mai multi copii din zona ar fi implicati in acest joc, transmite News.ro.

"Prefectul Radu Renga convoaca luni, 3.04.2017, ora 14.00, la sediul Institutiei Prefectului judetul Valcea, in regim de urgenta, toti reprezentantii institutiilor implicate in gestionarea aparitiei jocului-fenomen "Balena Albastra". Intalnirea va avea loc in urma aparitiei, si in judetul Valcea, a unor asemenea cazuri", a anuntat, sambata, Prefectura Valcea.

Contactat telefonic, prefectul judetului Valcea a declarat pentru News.ro ca masura a fost luata dupa ce autoritatile au primit informatii potrivit carora mai multi copii ar fi implicati in joc.  

"Am semnale ca este posibil sa fie copii implicati in acest joc si atunci trebuie sa luam masuri inainte de a se ajunge la vreo tragedie", a spus Radu Renga.  

Presa locala a relatat faptul ca un copil din comuna Olanu ar fi fost dus la spital de catre parinti cu zgarieturi pe antebrat, prefectul judetului spunand ca autoritatile nu au stabilit inca daca acesta este sau nu implicat in jocul "Balena Albastra".

Vineri, primarul comunei galatene Branistea, Marian Adamache, a declarat ca a aflat ca sapte copii cu varste cuprinse intre 12 si 14 ani care invata la scoala din localitate si-au provocat taieturi pe maini. El a spus ca este vorba inclusiv despre o fata care a recunoscut ca a jucat jocul "Balena albastra". Politistii au deschis o ancheta pentru loviri sau alte violente.

Luni, un baiat in varsta de 11 ani din judetul Dambovita s-a spanzurat, primele verificari ale politistilor in acest caz indicand faptul ca acesta era interesat de jocul "Balena Albastra".

Tot in Dambovita, politistii au identificat alti sase copii, cu varste intre 9 si 17 ani, interesati sa participe la acest joc, politistii demarand activitati de informare preventiva cu elevii, cadrele didactice si parintii.

De asemenea, cinci elevi de la o Scoala generala din municipiul Iasi au ajuns la spital, in 17 martie, dupa ce au lesinat in timp ce jucau, intr-o pauza, un joc ce presupunea sa isi tina respiratia. Surse din randul medicilor spuneau ca elevii ar fi pus in practica o varianta a jocului "Balena Albastra", in timp ce surse din Politie, care a deschis o ancheta in acest caz, au afirmat ca ar fi vorba doar despre o idee lansata de unul dintre copii.

Si politistii brasoveni fac o ancheta in cazul unui tanar de 19 ani din Codlea care s-a sinucis in urma cu trei saptamani, pentru a stabili daca gestul acestuia are vreo legatura cu jocul "Balena albastra". O ancheta este in derulare si in cazul unei fete de 19 ani, internata la Centrul de plasament din Codlea, care a alertat autoritatile ca a primit un cod de acces pe telefonul mobil pentru a intra in acest joc.

"Balena Albastra" este un joc online lansat in Rusia si din cauza caruia peste 130 de adolescenti s-ar fi sinucis.

Jocul impune celor care il practica sa indeplineasca mai multe provocari, care pot ajunge pana la a se arunca de pe acoperisuri.


Citeste mai multe despre   






















​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

866 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică