Drepturile salariale ale personalului din sistemul sanitar  vor fi mentinute si dupa 1 martie 2017 la nivelul aflat in plata in februarie 2017

de CP     HotNews.ro
Joi, 30 martie 2017, 21:44 Actualitate | Esenţial

Drepturile salariale ale personalului din domeniul sanatatii platit din fonduri publice vor fi mentinute si dupa 1 martie 2017 la nivelul aflat in plata in luna februarie 2017, pentru angajatii care lucreaza in aceleasi conditii si in acelasi loc de munca, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Executivul a aprobat o Ordonanta de Urgenta care prezerva drepturile salariale ale personalului din sanatate si dupa 1 martie 2017, in lipsa elaborarii regulamentului care stabileste locurile de munca, categoriile de personal, marimea concreta a sporului pentru conditii de munca, precum si conditiile de acordare a acestuia. Practic, prin completarea legislativa se stabileste ca se mentin drepturile salariale deja acordate chiar daca regulamentul de acordare a sporurilor nu a fost elaborat pana la 1 martie 2017.

De asemenea, intrucat Regulamentul de acordare a sporurilor se elabora cu respectarea prevederilor din Anexa nr. III la Legea cadru nr. 284/2010, ar fi existat si situatii in care pentru anumite locuri de munca si categorii de personal aplicarea Regulamentului ar fi avut efecte negative asupra drepturilor salariale, in sensul diminuarii cuantumului sporului stabilit si acordat in luna decembrie 2016.

Avand in vedere ca urmeaza a fi aplicata noua lege a salarizarii unitare, prorogarea termenului de aplicare a Regulamentului este necesara pentru a elimina situatiile care pot genera diminuarea drepturilor salariale de care beneficiaza personalul din sistemul sanitar.

Prin Legea nr.250/2016 a fost reglementat faptul ca, incepand cu luna decembrie 2016, sporurile si alte drepturi salariale specifice activitatii se vor calcula prin raportare la salariul de baza avut. Pentru acordarea sporurilor pentru conditii deosebite de munca, Guvernul trebuia sa aprobe prin hotarare de Guvern, la propunerea fiecaruia dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetara (administratie, sanatate, invatamant, justitie, cultura, diplomatie), regulamentul privind locurile de munca, categoriile de personal, marimea concreta a sporului pentru conditii de munca, precum si conditiile de acordare a acestuia conform Legii-cadru nr.284/2010. Termenul prevazut pentru elaborarea regulamentelor nu a putut fi respectat intrucat Legea nr.250/2016 a intrat in vigoare incepand cu data de 24 decembrie 2016.

Avand in vedere majorarile salariale de care a beneficiat personalul din sistemul sanitar in cursul anului 2016 si in special incepand cu luna decembrie 2016 cand sporurile specifice activitatii, respectiv spor pentru conditii de munca, spor de ture, spor de noapte, s-au determinat prin raportare la noul salariu de baza si nu la salariul de baza avut in luna decembrie 2009, este important si benefic sa fie mentinute aceste avantaje de natura salariala dobandite incepand cu luna decembrie 2016.


Citeste mai multe despre   






















1107 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi