Seful sectiei de Politie Rurala din comuna Criscior, judetul Hunedoara, este cercetat disciplinar de catre superiorii sai, dupa ce mai multe fotografii in care acesta apare dezbracat au fost publicate pe o retea de socializare, transmite Agerpres.

Politistul a mai a fost anchetat de conducerea Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Hunedoara in urma cu sase luni, dupa ce superiorii sai au aflat ca acesta aparea gol in cateva fotografii facute, cel mai probabil, intr-o iesire la iarba verde. Subcomisarul este cercetat din nou, dupa aparitia in spatiul public a unor imagini filmate cu un telefon mobil.

"In urma cu sase luni, politistul a fost cercetat disciplinar si impotriva lui s-a dispus o masura de natura administrativ-preventiva. Ca urmare a difuzarii in mediul virtual a fotografiilor respective si a unor inregistrari video, conducerea IPJ Hunedoara a dispus o noua cercetare disciplinara a politistului", a declarat duminica purtatorul de cuvant al IPJ Hunedoara, Bogdan Nitu.

Potrivit Statutului politistului, daca va fi pedepsit, politistul poate risca o mustrare scrisa, amanarea la avansarea in grad sau chiar o penalizare la salariu.