Cinci elevi de la o scoala din Iasi au fost transportati de urgenta la spital, cu simptome de asfixiere. Purtatorul de cuvant al Spitalului de Pediatrie 'Sfanta Maria', Tamara Solange Rosu, a infirmat pentru Agerpres ca ar fi vorba despre implicarea copiilor intr-un presupus joc periculos.

"La comanda unui coleg, si-au tinut respiratia destul de mult. Si-au pierdut starea de constienta. Au cazut si s-au lovit de mobilierul din jur. Ar mai fi fost si stransi in brate de colegi. Deci au suferit si o asfixie si o constrictie. Nu va pot spune in ce scop au facut acest lucru. E un joc pe care il practica pentru prima data. Sunt dependenti de tuburile de oxigen, sunt stabilizati, dar prognosticul este rezervat", a declarat Tamara Solange Rosu.

"Nu este acel joc, 'Balena Albastra'. Cei care il joaca au desenat pe corpul lor o balena. La noi e o alta varianta, varianta pe care o intalnim pentru prima oara la Iasi", a mai spus Tamara Solange Rosu.

Potivit ziaruldeiasi.ro, incidentul a avut loc la scoala gimnaziala Veronica Micle din Bucium.

Echipajele medicale au aflat ca a fost vorba despre un joc colectiv prin care copiii isi tineau respiratia, isi incrucisau mainile in forma de X pe piept, iar alt copil ii strangea, presand tot pe piept.

Doi elevi au lesinat, iar in cadere au suferit traumatisme cranio-cerebrale si de coloana cervicala. La spitalul "Sfanta Maria" au fost transportati cinci elevi. Ei sunt stabili hemodinamic, dar in stare de agitatie psiho-motorie.

Copiii au fost transportati de urgenta la spital.