O ferma de porci din Teleorman ajunge in aprilie 2014 de la Tel Drum SA, companie cu care presedintele PSD a negat mereu ca ar avea vreo legatura, in proprietatea fiului lui Liviu Dragnea, dar trece mai intai printr-un fel de intermediar, astfel incat la prima vedere nu se vede cum firma abonata la contracte de asfaltare in Teleorman transfera o afacere prospera. Perspectivele arata insa chiar mai bine. Liderul PSD promite sa creasca subventia la tomate si, coincidenta, la porc. Dragnea-tatal se plange in campanie ca romanii mananca de Craciun porci din Olanda si Germania, ca importam mult si exportam putin. Una spune tata in campanie, alta face fiul in viata de zi cu zi. Dragnea jr. importa porci tocmai din Germania si Olanda, ii creste intensiv la Salcia si ii vinde pe piata din Romania, unde controleaza tot lantul de la productie la desfacere.

Liviu Dragnea, Dragnea jr si imagini din ferma de porciFoto: turnucustiri.ro
  • Vezi in text cum am negociat incognito cu firma a lui Dragnea jr achizitia a 1000 de porci din rasa Duroc si Pietrain. Cum arata detaliile unei afaceri de succes intr-unul din cele mai sarace judete din tara.
  • Firma de porci a lui Dragnea jr. Salcia SA este asociata intr-o alta companie cu Adrian Mladinoiu, fostul aghiotant al lui Liviu Dragnea numit intre timp secretar de stat in Guvernul Grindeanu
  • Fiul lui Dragnea si reprezentantii Tel Drum nu au raspuns pana la aceasta ora solicitarilor HotNews.ro, in ciuda insistentelor. Vezi in text explicatiile transmise de Liviu Dragnea prin intermediul purtatorului de cuvant al PSD.

Apetitul pentru porci al familiei Dragnea se trezeste in aprilie 2014, cand Valentin Stefan Dragnea (fiul lui Liviu Dragnea) intra in posesia a 90 % din firma Romcip SA, rebotezata anul acesta Ferma Salcia SA. Din documentele obtinute de HotNews.ro rezulta ca Dragnea Jr. (28 de ani) a primit afacerea cadou, insa vom reveni putin mai incolo pe larg cu detalii. Deocamdata sa urmarim putin cum creste interesul pentru porci al familiei. Un an jumatate dupa ce fiul intra in afacere, tata vine cu o idee generoasa, in plina campanie electorala.

Pe 28 octombrie 2016, Liviu Dragnea anunta programul PSD pe agricultura, care contine un capitol special pentru tomate si, coincidenta fericita, porci: ”Exportăm 20 de mii de tone, importăm 230 de mii de tone, adică exportăm 30 milioane de euro, încasăm 30 de milioane de euro din export și plătim peste 350 de milioane de euro – deci romanii duc in afara tarii 350 de milioane de euro ca să mâncăm de Crăciun carne de porc din Germania, din Olanda, din Ungaria. Nu putem sa mancam carne de porc din Romania, aici suntem?! Programul nostru este ca 8 ani de zile sa fie ajutor pentru ingrasare, 10 mii de euro anual pentru fermele cu 200 de capete" (Vezi pe pagina de FB a liderului PSD video cu Dragneadespre subventia la porc - minutul 18)

Promisiunea se transforma in mare viteza, la numai o luna dupa alegeri, in proiect de ordonanta. Ministerul Agriculturii pune in dezbatere publica la data de 1 februarie proiectul: 10.000 de euro pentru fiecare 200 de capete. Potrivit informatiilor HotNews.ro, proiectul de ordonanta nu a fost inca adoptat. Ministru Agriculturii, Petre Daea, anunta pe 6 februarie ca a notificat Bruxelles-ul pentru accordarea ajutorului de stat si afirma ca "dacă nu sunt în stare să impun regula pentru ca țara mea, ca agricultura să se dezvolte, atunci nu am ce căuta ca ministru".

Tata guverneaza, fiul incaseaza

Carcase de porci la Salcia

Carcase de porci la Salcia

Foto: Captura site ferma

Cand ne-am prezentat joi dimineata la ferma de la Salcia pretinzand ca dorim sa cumparam cam o mie de porci, managerul ne-a marturisit ca in saivane erau 4000 de capete, insa capacitatea fermei este de 20.000.Daca ideile tatalui s-ar fi transformat deja in lege, firma lui Dragnea jr ar incasa o subventie in valoare de 200.000 de euro pentru cei 4000 de proci sau chiar jumatate de milion de euro daca ferma functioneaza la capacitate maxima. Si in prezent se acorda subventii la porc, atat din fonduri europene, cat si din bugetul de stat, insa acestea sunt mai mici. Numarul porcilor de la ferma Salcia fluctueaza, uneori sunt mai multi, alteori mai putini in functie de cerere.

HotNews.ro a solicitat in urma cu trei zile Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura (APIA) sa ne comunice valoarea subventiilor acordate fermei Romcip – Salcia SA, insa pana la ora publicarii anchetei nu am primit informatiile solicitate.

Liviu Dragnea a raspuns, prin intermediul purtatorului de cuvant al PSD, Adrian Dobre, la o singura intrebare din cele patru transmise de HotNews.ro. Intrebat intre altele daca se considera intr-un conflict de interese din cauza ca a propus subventii marite pentru porci, fiul sau fiind printre potentialii beneficiari, Dragnea a raspuns prin intermediul lui Adrian Dobre:

  • “Este irelevant dacă fiul unui lider politic are sau nu afaceri în acest domeniu. Ce ar zice asociațiile de crescători de porci dacă le-am spune că nu vom lua nicio măsură de sprijin pentru ei din cauza faptului că fiul unui lider din PSD activează în acest domeniu. Este absurd. Ce vină au ceilalți crescători de porci pentru că o rudă a cuiva din PSD sau din alt partid desfășoară activități în acest domeniu? Abordarea pe care o sugerați prin întrebările dvs. este absurdă. Ar însemna ca România să nu mai progreseze în niciun domeniu în care activează rudele liderilor politici sau membrilor guvernului pentru a nu exista un conflict moral.” (Vezi aici integral raspunsul)

Am intrat in ferma lui Dragnea Jr. ca intermediari pentru niste greci

In drumul spre Turnu Magurele, odata intrati in comuna Salcia, Romcip SA nu pare o ferma foarte mare. Prima impresie este inselatoare. Cele peste zece saivane unde sunt ingrasati porci nu se vad foarte bine din drumul principal, nici abatorul, moara sau statia de nutreturi. Din drumul principal nu se anunta vreo mare investitie. Cu totul arata ferma daca intri pe drumuletul nou asfaltat care ocoleste saivanele pana in spate, unde este de fapt intrarea principala. Cadrul se schimba total. Vezi mai jos imaginea fermei din satelit

Ne apropiem de poarta rebotezatei Ferma Salcia SA, detinuta in acte din aprilie 2014 de Valentin Stefan Dragnea. Doi paznici, gata sa ne alunge, sar din gheretele care pareau pustii. Ne recomandam ca reprezentanti, intermediari mai exact, ai unei firme de semipreparate din zona Galati-Braila, detinuta de niste actionari greci.

Anuntam ca dorim sa cumparam pana la o mie de porci. Usor impresionati, se inmoaie si devin binevoitori. In scurt timp ne intalnim cu Radu Rosulescu, managerul fermei, dupa cum scrie pe cartea de vizita pe care ne-o ofera.

Vezi mai jos cateva imagini cu ferma filmata de pe drumul lateral de acces

Negocierea

Rosculescu musca din oferta noastra de cumparare, dar ne spune ca momentan nu poate sa vanda. Nu are porci mari de vanzare. “Au doar 80 de kilograme”, ne explica managerul. Ne asigura ca ferma are o capacitate de 20.000 de porci, dar momentan sunt in jur de 4.000 de animale. Cifra variaza in functie de cerere.

Aruncam o intrebare cand am putea sa achizionam totusi porcii lui Dragnea jr. Intr-o luna, cel mult? “Dupa 1 aprilie cred ca se poate”, raspunde Rosculescu. Vorbim despre pret, in viu si la carcasa si ne oferim sa luam chiar si o mie. Devine si mai prietenos, ne invita intr-o cladire a fermei, unde sunt doua fotolii, o canapea si o masuta saracacioasa.

Urmeaza un scurt dialog cu intrebari si raspunsuri cu managerul Rosulescu.

- Cat costa un kilogram de carne de porc pentru animalele vandute in viu?

- 5,5-5,7 lei la kilogram.

- Dar la carcasa? Prin sala de sedinte mai trece un angajat, probabil de la abator. Rosulescu il intreaba pe acesta cat costa cat e kilogram la carcasa.

- Saptamana trecuta era 8,5 lei pe kilogram, acum este 8,7 lei pe kilogram si saptamana viitoare o sa creasca pana pe la 8,8 lei pe kilogram.

Cerem explicatii legate de motivele pentru care pretul porcilor lui Dragnea creste de la saptamana la saptamana.

- Nu este carne de porc pe piata, raspunde un angajat de la Romcip.

Continuam conversatia cu Radu Rosulescu, il asiguram ca dorim sa cumparam doar carne curata, asa ca intrebam cu ce sunt hranite animalele.

- Li se da Premix pana in ultima saptamana cand urmeaza sa fie vanduti (n.r. un furaj concentrat cu chimicale, hrana care creste rapid masa corporala) si sroturi diferite (un fel de tarate).

Porcii au astazi in jur de 80 de kilograme, iar dupa 1 aprilie, cand ajung la peste 120 de kg, vor putea fi vanduti. Mai avem o singura intrebare, pentru noi si grecii nostri e importanta.

- De unde aduceti porcii?

- Ii aducem din Olanda si Germania, pe la 25 de kilograme, apoi in ingrasam si ii vindem, explica Rosulescu.

Cu alte cuvinte, ferma lui Dragnea jr importa chiar din tarile pe care liderul PSD le-a aratat cu degetul in campania electorala, nemultumit ca romanii mananca de Craciun porci importati din Olanda si Germania. Or, fiul exact asta: importa porci de afara si ii expandeaza cu chimicale in Romania.

Rosculescu ne ofera amabil o carte de vizita. Ne cerem scuze ca nu putem oferi una la schimb. Le-am terminat cu o seara inainte la o intalnire cu niste francezi. Ne despartim si ramane sa vorbim dupa data de 1 aprilie, cand putem afla si pretul exact. Am revenit ulterior cu un telefon. Am uitat sa intrebam din ce rase sunt porcii.

- Duroc si Petain, rase de carne, le gasiti si pe net.

Salcia e o asezare saraca, cum sunt mai toate satele din zona. Drumurile arata insa foarte bine, mai ales cele naționale, dar nici drumurile judetene nu arata rau. La ferma de proci lucreaza tarani din Salcia, angajati pe salariul minim (1.200 – 1.400 lei) sau chiar mai putin, dupa cum ne spune o localnica nemultumita ca sotul ei primea doar 6 – 7 sute de lei. Cu totii stiu ca lucreaza la Dragnea, despre care spun detine in Salcia si fostul CAP, unde sunt silozuri, plus cateva mii de hectare de teren agricol. De pilda, silozurile din imaginea de mai jos trec drept tot ale familiei Dragnea.

In Salcia detin silozuri si americanii de la Cargill. Intalnim o locanica angajata chiar la ferma, ne prezentam drept investitori intr-o fabrica de procesare a carnii. „Lucrez la Romcip, la ferma lui Dragnea. Este de mult ferma lui, nu stiu exact anul, de multi ani. Salariile sunt foarte mici, maximum e salariul minim pe economie, da’ putini il iau. Conditiile de munca sunt groaznice. Daca dumneavoastra deschideti fabrica alaturi, va garantez ca toata lumea o sa vina sa lucreze la dumneavoastra”, se plange femeia. Recunoaste ca nu l-a vazut niciodata pe seful PSD in curtea Romcip, dar ca fiul mai trece uneori.

Este tara lui Dragnea

Un intreprinzator local, cu cateva zeci de hectare de teren cumparat in zona, sustine ca mare parte din zona este a lui Dragnea. „Are ferma de porci, de vite, are 13.000-14.000 de hectare de pamant. Are si utilaje, la Lita (n.r. comuna de langa Turnu Magurele)”,

Localnicul spune ca nu crede ca poate cineva sa deschida o fabrica de carne in zona pentru ca totul este controlat de Dragnea si alti cativa oameni de afaceri. Ne descurajeaza cat poate sa investim in Teleorman: “Aici nu mai este pamant de vanzare nici macar in podul casei. Daca voi reusiti sa faceti ceva aici ma pun in mijlocul drumului si plang o zi de fericire. Aici totul e rosu”.

Ne facem ca nu pricepem. Intrebam daca a cumparat sau gustat carne de la Dragnea. Barbatul raspunde contrariat. “De ce sa cumpar, eu nu pot sa cresc? Am cumparat o data. Nu stiu cu ce-i hraneste, dar carnea are gust de azbest”, comenteaza rautacios.

In Alexandria, Rosiorii de Vede, Craiova , Turnu Magurele, Otopeni si in Bucuresti, ferma detine magazine de desfacere unde vinde produse din carne de porc. O afacere prospera care a crescut in fiecare an, potrivit datelor de la Ministerul de Finante, incepand cu 2012, cand ferma era detinuta de Petre Pitis, director si presedintele Consiliului de Administratie de la Teldrum.

Afacerile ROMCIP cresc de la un an la altul in perioada 2012-2015, dupa cum rezulta din datele raportate la Ministerul de Finante:

2012. Cifra de afaceri: 21.737.717 lei

Profit: 115.698 lei

Numar mediu de angajati: 97 salariati

2013. Cifra de afaceri: 30.477.683 lei

Profit: 125.033 lei

Numar mediu de angajati: 117 salariati

2014. Cifra de afaceri: 36.802.653 lei

Profit: 166.149 lei

Numar mediu de angajati: 151 salariati

2015. Cifra de afaceri: 39.558.826 lei

Profit: 89.265 lei

Numar mediu de angajati: 203 salariati

Povestea porcului pe scurt

Petre Pitis

Petre Pitis

Foto: captura foto

Dupa Revolutie, fosta intreprindere agricola de stat cunoaste istoria clasica. Se privatizeaza, ajunge formal la angajati care vand in cele din urma conducerii. Directorimea lucra si administra patru ferme situate in jurul comunei teleormanene Salcia. Ferma de porci este preluata, odata cu ascensiunea lui Liviu Dragnea, de catre directorul Tel Drum, Petre Pitis. In final, ajunge la fiul sefului PSD pentru ridicola suma de 500 de lei, dupa cum rezulta din contractele obtinute de HotNews. Fiul presedintelui PSD a obtinut cu aceasta suma modica o companie zootehnica integrata cu o cifra de afaceri de 30 de milioane de lei la momentul achizitiei, anul 2014. Dragnea jr, reprezentanti ai Romcip SA, cat si cei ai Tel Drum, inclusiv directorul Petre Pitis, au refuzat sa raspunda la intrebarile HotNews.ro.

Cat despre Tel Drum SA, companie cu actionariat ascuns, unde actiunile sunt la purtator, Liviu Dragnea s-a jurat mereu ca nu ar avea vreo legatura si ca nu i-ar cunoaste pe actionari. ”Nu am. Singura mea legătură e că de 11 ani se tot vorbește asta. M-am plictisit, este mult prea mult. Se tot repetă genul ăsta de afirmații mincinoase și care sunt prostii", declara Liviu Dragnea in ianuarie 2015 citat de presa locala.

Povestea porcului pe larg: de la stat la Tel Drum și de-acolo la Dragnea jr.

Romcip SA, o ferma de porcine complet integrata din Teleorman, din satul Baneasa - comuna Salcia, a fost privatizata In 1991. Ferma ajunge in cativa ani sub controlul persoanelor din conducere care cumpara actiunile angajatilor.

In noiembrie 2009, sunt inregistrate la Registrul Comertului contracte prin care cei sase actionari semnificativi ai Romcip SA (cu putin peste 51% din S.A) isi vand actiunile catre Petre Pitis, directorul si presedintele consiliului de Administratie al Tel Drum, compania detinuta pana in 2001 de Consiliul Judetean Teleorman.

Liviu Dragnea a fost presedinte al CJ Teleorman intre 2000 si 2012. La propunerea sa si cu votul consilierilor judeteni Tel Drum este privatizat in 2001 pentru 400.000 de lei. Pana atunci compania nu primea nici macar contracte de lucrari de la CJ Teleorman, care era unicul actionar. CJ-ul lui Dragnea lucra cu un antreprenor din Giurgiu.

Cumparatorul Tel Drum este Marian Fiscuci, un coleg de liceu al lui Dragnea. Liderul PSD semneaza contractul de vanzare din postul de presedinte de CJ. Doar activele contabile erau de 2 milioane de lei.

Teodor Nitulescu, fostul baron de Teleorman detronat de Dragnea din pozitia de sef al CJ, a declarat pentru HotNews.ro ca actualul sef al PSD i-a propus sa preia amandoi Tel Drum si sa imparta compania de constructii.

In 2006, la Registrul Comertului figurau ca actionari ai TelDrum Marian Fiscuci - 9,33%, Liviu Lucian Dobrescu – 43,99%, iar Mugurel Sorin Gheorghies - 44%, toti trei fiind fosti colegi de-ai lui Liviu Dragnea. De atunci, actionariatul a devenit unul ascuns, actiunile fiind la purtator. Petre Pitis devine presedintele Consiliului de Administratie de la Tel Drum pe 30 iunie 2008.

Teodor Nitulescu a declarat pentru Hotnwes.ro ca, in opinia si din informatiile sale, Tel Drum este companie controlata de Liviu Dragnea, iar actionarii sunt doar de fatada, interpusi.

  • Vezi aici investigatia Rise Project care dezvaluie cum isi petrecea Liviu Dragnea vacantele in Brazilie impreuna cu unul dintre actionarii de la Tel Drum.

Revenind la Romcip SA, in noiembrie 2009, actionarii semnificativi (Lucretiu Cracea, Stan Dobre, George Trifu, Maria Paun, Zamfira Serbanescu si Misu Dumitru) isi vand participatiile detinute la Romcip SA pentru suma totala de 300.000 de lei.

Marilena Erimia, fost membru in Consiliu de Administratie de la Romcip SA, ne-a confirmat ca din informatiile sale, fermele aveau nevoie de infuzie de capital si achizitia actiunilor a fost facuta cu sume modeste. “Romcip nu o ducea prea bine. Eu nu am fost acíonar semnificativ, nu am avut actiuni. Nu stiu cat s-a platit. Oricum nu cred ca foarte mult, fermele aveau nevoie de finantare, nu mai aveam bani”, si-a amintit aceasta.

Pe 26 aprilie 2010, participatia lui Petre Pitis creste de la aproape 52% pana la 78%. Saltul se face in urma unei majorari de capital (cu suma de 210.000 de lei) printr-o subscriere motivata de lipsa de lichiditati.

Pe 27 ianuarie 2011, Petre Pitis avea deja 98,72%, iar 10 actionari nesemnificativi detin 1,28% in capitalul social. Tragand linie, directorul Tel Drum obtine Romcip-ul, cea mai mare ferma de porcine din Teleorman cu 510.000 de lei (300.000 lei - participatiile actionarilor semnificativi, 210.000 de lei - subscrierea).

Dupa ce s-a chinuit cinci ani sa ajunga pana la 99,84% din Romcip SA, Petre Pitis vinde in ianuarie 2014 fermele de porci unei firme obscure din Bucuresti, Ludikon System SRL, detinuta de Ilie Liviu Dragne (fara a la sfarsit, pare sa fie simpla coincidenta de nume). Acesta este un consatean din Gratia, comuna teleormaneana unde s-a nascut si Liviu Dragnea in 1962.

Cert este ca Ilie Liviu Dragne (nascut in 1968 in comuna natala a lui Liviu Dragnea) isi are resedinta intr-un bloc saracacios din Capitala, Sectorul 3. Vecinii spun ca de sase luni nu l-au mai vazut trecand pe acasa. Pe usa locuintei scrie inca familia Dragne, iar aici era si sediul Ludikon System care detine Romcip SA Salcia.

Vecinii ne-au spus ca nu l-au auzit pe “nea Ilie” sa se laude cu vreo rudenie cu Liviu Dragnea. Când le-am spus ca vecinul lor detine mai multe firme, și-au facut cruce și au spus ca nu-si imaginau ca ar fi mare om de afaceri.

“Acum noi nu știm ce facea omul, dar nu l-am auzit de afaceri. Se imbraca simplu, ca noi, cu haine vechi uneori. Aici este un bloc de pensionari, cu locuinte mici, inghesuite. Nu cred ca are cineva ferma de porci cu cifre de afaceri de milioane așa cum spuneti dumneavoastra”, a fost reactia vecinilor.

Ilie Liviu Dragne mai detine acum actiuni la firmele: La Zooveg 2010 SRL, Interfrigo Logistics SRL, S&P Investment Management SRL si Solartech RVC SRL.

In aprilie 2014, la trei luni dupa ce Ilie Liviu Dragne cumpara cu 800.000 de lei Romcip SA, in Ludikon Systems intra un nou actionar.

Este vorba de o persoana din Teleorman, nascuta in 1989: Valentin Stefan Dragnea. Pana atunci, din 2013, actionarul unic al Ludikon Systems a fost Ilie Liviu Dragne. Fiul presedintelui PSD obtine initial 10% din actuni printr-un aport de capital de 50 de lei.

Peste numai doua saptamani, Valentin Stefan Dragnea ajunge din minoritar cu 10% actionar cu 90% în Ludikon (firma care, repetam, devenise actionarul majoritar al fermei de porci), dupa ce primeste de la Ilie Liviu Dragne inca 80% din actiunile Ludikon platind pentru ele valoarea nominala: 450 de lei. In datele de la Registrul Comertului nu figureaza nici un alt contract de vanzare - cumparare pentru alta suma.

Liviu Dragnea a refuzat sa ne raspunda la intrebarile legate de modul in care fiul sau a preluat Romcip SA, daca s-a implicat in aceasta tranzactie si ce relatii are cu Ilie Liviu Dragne, consateanul sau din Gratia.

Tel Drum si Familia Pitis garanteaza creditele firmei detinute de Dragnea Jr

Dupa ce fermele Romcip SA ajung in acte pe numele fiului lui Dragnea, societatea prelungeste un contract de creditare de tip factoring pana in noiembrie 2015 cu Unicredit Bank, imprumut cu o valoare de 2 milioane de lei. Contractele de creditare de tip factoring inseamna ca debitorul cedeaza la banca sumele viitoare ce urmeaza sa fie incasate de la parteneri.

Pe langa ipoteca mobiliara pusa pe viitoarele incasari ale Romcip, intelegerea cu banca este garanata cu bilete la ordin emise in alb pe numele lui Petre Pitis si a Danei Mihaela Pitis. Petre Pitis nu mai avea nicio legatura cu fermele de porci de sase luni, cu toate acestea el garanteaza un credit al firmei controlate de fiul lui Dragnea.

Vezi mai jos schema vanzarii fermei de porci si personajele implicate

Mai mult, inclusiv firma condusa de Pitis, Tel Drum, semneaza un contract de fideiusiune in forma si continutul agreat de banca in favoarea Romcip. Aceasta conventie inseamna ca Tel Drum se angajeaza sa achite, cu titlu gratuit sau in schimbul unei remuneratii, obligatia debitorului daca acesta din urma nu o executa.

Credit Teldrum pentru Romcip

Credit Teldrum pentru Romcip

Foto: Hotnews

Reprezentantii Tel Drum nu au raspuns la intrebarile legate de motivul pentru care au sustinut creditarea unei companii cu un alt profil decat cel al societatii.

La finalul anului 2014, actionariatul Romcip SA arata astfel: Ludikon System SRL – 99,84% si Misu Dumitru, medicul veterinar al fermelor, 0,16%. Acesta din urma isi vinde apoi mica participatie lui Dragne.

La finalul anului 2016, Ludikon Systems isi schimba denumirea in S&P Investment Management. La inceputul anului in curs, si Romcip SA si schimba denumirea Fermele Salcia SA.

Ferma de porci are urmatoarele sedii secundare: ferma zootehnia de Crestere si Ingrijirea porcilor - comuna Salcia, judetul Teleorman, Sectia de Prelucrarea a carnii si a Produselor din carne - comuna Salcia.

Anul trecut, Valentin Stefan Dragnea a trecut si doua marci ale Fermei Salcia pe numele sau. Este vorba de marca "Salcia Teleorman 1991" pentru carne si produse agricole si marca "Salcia - bunatati ca odinioara" tot pentru produse din carne si produse agricole.

Ferma de vaci. Toate drumurile duc la Teldrum

  • In timpul investigatiei realizate la ferma de porci din Salcia, taranii ne-au dezvaluit ca Dragnea sau familia sa detine si o ferma de vaci. “Este vorba de Ferma Dona, pe langa Segarcea Deal”, ne dezvaluie un localnic . „Cam tot tot ce este intre Salcia si Segarcea apartine familiei lui Dragnea”, sustine el. In Segarcea Deal am oprit langa primii oameni ne-au iesit in cale. Unul din ei ne-a spus ca „lucreaza la ferma de vaci a lui Dragnea”. Punem placa obisnuita: dorim sa cumparam carne de vaca. Intamplarea faca sa vorbim chiar cu un fost coleg de munca al lui Liviu Dragnea. “Da, sunt vaci de vanzare la Ferma Dona, este a lui Liviu Dragnea”, ne lamureste barbatul, care ne trimite la inginerul din baza Tel Drum din localitatea invecinata. In baza de utilaje a Tel Drum din Lita sunt si utilajele agricole folosite de ferma fiului lui Dragnea. “Da, aici e Tel Drum, aici isi are sediul si Ferma Dona”, ne spune un muncitor care ne duce spre inginer. Acesta nu vrea sa ne vanda vacile de la ferma pentru faptul ca ele sunt doar pentru lapte, pe care il vand la Danone si alte fabrici mari de procesare. Ferma Dona a fost preluata in 2002-2003 tot de Tel Drum SA, care  a cedat-o in 2009-2010 catre Agrotrust si Gransiloz, societati care detin astazi ferma. Aceste companii sunt controlate de Gabriel Putineanu, finul lui Liviu Dragnea, respectiv si Zooveg SRL, unde actionar majoritar este tot Dragnea jr. (conforma datelor obtinute de la termene.ro)

Firmele in care apare actionar Dragnea jr

1. Briza Dunarii Events SRL

- Dragnea Valentin-Stefan - 60%

- Ionita Madalin - 40%

2. Ferma Salcia SA are ca actionari pe:

- Dragnea Valentin-Stefan - 90%

- Ilie Liviu DRAGNE (48 de ani) – 10%

3. ZOOVEG 2010 SRL

- Dragnea Valentin-Stefan - 70,1%

- Ilie Liviu DRAGNE - 9,31%

- Putineanu Gabriel - 20,59%

4. S & P INVESTMENT MANAGEMENT SRL

- Dragnea Valentin-Stefan - 90%

- Ilie Liviu DRAGNE (48 de ani) – 10%

Prin intermediul firmelor pe care le controleaza, fiul lui Liviu Dragnea, este prezent si in actionariatul urmatoarelor firme:

5. Stefan Burdea Shoes SRL

- ROMCIP (actuala Ferma Salcia SA) - 40%

- PANTOFI LUX STEFAN SRL - 40%

- Mladinoiu Adrian - 20%

Firma Stefan Burdea Shoes SRL nu mai este asociat/actionar in nici o alta firma

Firma Pantofi Lux Stefan SRL

- Burdea David Valentin - 20%

- Burdea Alina-Eugenia - 80%

6. GRANSILOZ SRL

- ZOOVEG 2010 SRL - 100%, reprezentata de Putineanu Gabriel.

La randul ei, firma GRANSILOZ SRL este actionar in cadrul firmei Agroboian Cooperativa Agricola. Firma are ca administratori pe: Mocanu Ion-Daniel, Neagoe Daniel si pe Ignat Verginia si este detinuta de urmatoarele societati:

- S.C. EVA S.R.L. - 20%

- S.C. GRANSILOZ S.R.L. - 20%

- S.C. AGROTRUST S.R.L. - 20%

- S.C. AGROTRUST CEREAL S.R.L. - 20%

- S.C. TEL DRUM S.A. - 20%

Firma EVA SRL este detinuta integral de Ignat Ana Maria.

Firma Agrotrust SRL este detinuta integral de Slavescu Putineanu Mihai

Firma Agrotrust CEREAL SRL este detinuta integral de Soare Nicusor Iulian

7. Interfrigo Logistics SA

- S & P INVESTMENT MANAGEMENT SRL - 1% (reprezentata de Ilie Liviu Dragne) - 1%

- Barcaru Dan-Liviu - 89%

- Mocanu Ion-Daniel - 10%

Firma Interfrigo Logistics SA nu mai este asociat/actionar in nici o alta firma.

Mladinoiu Adrian care detine 20% in firma de pantofi de lux alaturi de Romcip este unu si acelasi cu fostul aghiotant a lui Liviu Dragnea. Mladinoiu a fost numit intre timp secretar de stat in cabinetul Grindeanu, iar actiunile la Stefan Burdea Shoes SRL figureaza in declaratia de interese.