Presedintele Klaus Iohannis a declarat vineri ca nu crede ca cineva va solicita revocarea procurorului general sau a procurorilor sefi de la DNA si DIICOT, dupa decizia Curtii Constitutionale care a constat un conflict intre DNA si Guvern in urma anchetarii modului in care a fost adoptata OUG 13, care a declansat cele mai ample proteste de strada din Romania de la Revolutie.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

"Nu este prima data cand CCR constata un conflict (...) Aceste hotarari sunt foarte bune pentru a evita astfel de situatii pentru viitor", a spus Iohannis, la intrebarile ziaristilor.

In schimb, seful statului nu crede ca "trebuie luate masuri administrative" ci "trebuie studiata decizia si aplicat ce scrie acolo".

Intrebat despre o eventuala solicitare de revocare a acestor din functie, Klaus Iohannis a raspuns: "Sunt foarte multumit de activitatea procurorilor, procurorului general si a procurorilor sefi DNA si DIICOT. Sincer, nu cred ca cineva va solicita asa ceva".

Acesta considera ca "este foarte bine din cand in cand sa se faca evaluari" deoarece "ii ajuta pe cei evaluati sa functioneze mai bine" dupa ce ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat ca verifica "activitatea manageriala" a procurorilor sefi.

Duminica seara, ministrul Justitiei Tudorel Toader a evocat ideea unei demisii a procurorului general Augustin Lazar si a sefei DNA Laura Codruta Kovesi, dupa ancheta privind OUG 13, el precizand luni ca se va face o analiza a activitatii celor doi.

Intr-un comunicat transmis luni, Parchetul General precizeaza ca dosarul Ordonantei 13 este in curs si se ancheteaza fapte de sustragere sau distrugere de inscrisuri si fals intelectual, iar "controlul activitatii procurorului este realizat de catre judecatori".

Tot luni,DNA a precizat ca acest dosar"a vizat investigarea de fapte prevazute de legea penala descrise in cuprinsul denuntului cu care au fost sesizate organele de urmarire penala".