Premierul Sorin Grindeanu s-a intalnit joi cu o delegație a Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite, însoțită de ambasadorul SUA la București, Hans Klemm. Oficialii au discutat despre înființarea unui Muzeu al Istoriei Evreilor din România, Grindeanu primind propunerea de a deveni membru de onoare al Board-ului viitorului Muzeu.

Principala temă a discutiei de la Palatul Victoria a fost înființarea muzeului, ca demers de consolidare a educației privind istoria Holocaustului, transmite biroul de presa al Executivului. Discuția a avut loc în contextul organizării la Guvern, în 17 martie, a primei reuniuni internaționale a Comitetului Consultativ pentru realizarea muzeului.

"Acest proiect are susținerea Guvernului României, precum și a altor instituții ale statului român. Ne dorim ca acest proiect să devină realitate cât mai curând și vom colabora îndeaproape, în acest sens, cu Federația Comunităților Evreiești din România", a declarat premierul.

La întâlnire au mai participat Radu Ioanid, director al Programului Arhivistic Internațional din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite, Paul Shapiro, director Programe de Înalte Studii din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite, Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinări speciale MAE și Alexandru Florian, director general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel.