Asociatia 21 Decembrie1989 considera ca amenintarea deputatului Catalin Radulescu privind folosirea mitralierei pe care o are de la Revolutie a fost generata de cererea Asociatiei adresata Procurorului General al Romaniei, in urma cu o luna, pentru audierea si punerea sub acuzare a acestuia in dosarul privind evenimentele din 13-15 Iunie 1990. "Niste idioti", a replicat deputatul.

Catalin RadulescuFoto: Camera Deputatilor

"In urma audierii mai multor martori din Pitesti, inclusiv ofiteri de politie, Radulescu a fost identificat in calitatea sa de organizator din partea FSN Arges, al deplasarilor de forte politice si paramilitare care au participat la Bucuresti la represiunea din acele zile asupra manifestantilor din Piata Universitatii - represiune ordonata de Ion Iliescu si complicii sai din conducerea centrala a Frontului Salvarii Nationale, din Serviciul Roman de Informatii si din fosta securitate a municipiului Bucuresti reorganizata ca serviciu secret al Ministerului de Interne (UM 0215)", potrivit unui comunicat al organizatiei.

Catalin Radulescu a spus, intr-o interventie telefonica la Digi 24 ca aceste acuzatii "sunt niste nebunii la cap" si ca cei de la Asociatia 21 Decembrie sunt "niste idioti".

"Nu exista asa ceva, minerii nu au venit decat din Valea Jiului. Eram toti in Parlamentul Romaniei, stresati ca au venit minerii peste noi", a declarat deputatul, admitand ca era presedintele FSN Arges.

El a precizat ca nu are nicio arma de la Revolutie ci doar arme de vanatoare si a sustinut ca a facut declaratiile privind AKM-ul sau pentru a-si bate joc de ei.

Teodor Maries, presedintele Asociatiei 21 decembrie, intrat si el in direct la Digi 24 a spus ca Radulescu incurca evenimentele si a sustinut ca acesta minte pentru ca "a avut acea arma foarte multi ani", lucru dovedit si de fotografii.

Deputatul PSD de Arges Catalin Radulescu spune, intr-uninterviu pentru "Adevarul", ca protestatarii din Piata Victoriei ar trebui infruntati cu tunuri de apa: "De ce mai stau ca prostii acolo? N-au treaba, n-au serviciu, n-au copii?".

Mai mult, el spune ca si-a pastrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revolutie si este pregatit sa o foloseasca din nou: "Nu o sa mi-o ia nimeni in viata vietilor si o tin, ca poate vreodata, daca mai vine cineva cu vreo idee din asta sa transforme statul asta pentru care am luptat noi, sunt pregatit sa ies cu arma sa trag, imediat."

Politia Judeteana Arges a anuntat ca s-a autosesizatsi face verificari cu privire la respectarea Legii privind regimul armelor si munitiilor.

Radulescu a afirmat ulteriorca i-au fost rastalmacite afirmatiile.