Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltarii, sustine ca orice discutie despre faptul ca Moldova este ignorata trebuie eliminata, in conditiile in care regiunea nord-est a primit cei mai multi bani prin Programul Operational Regional, si anume un miliard de euro, informeaza News.ro.

Regiunea Nord-est si Sud-EstFoto: Hotnews

Sevil Shhaideh a spus, marti, intr-o conferinta de presa, la Iasi, ca nu este de acord cu afirmatia ca guvernul ignora Moldova.

"As vrea sa eliminam orice discutie ca guvernul ignora Moldova. La nivelul Programului Operational Regional, program care este dedicat autoritatilor locale, regiunea nord-est are cea mai mare alocare din tot programul, de un miliard de euro. La nivelul PNDL, spre exemplu, judetul Iasi are a treia alocare pe tara, de peste 600 de milioane de lei. Singura conditie pentru autoritatile locale este sa depuna proiecte eligibile, complete, cu toate documentatiile", a afirmat vicepremierul Sevil Shhaideh.

Ea a spus ca la intalnirea de marti dupa-amiaza cu primarii din judetul Iasi le-a explicat acestora ca, in ceea ce priveste PNDL, nu exista restrictii privind numarul proiectelor depuse sau referitor la valoarea acestora.

"Cu cat proiectele sunt mai bine facute, finantarea va fi asigurata. Sigur ca exista si criterii de prioritizare atunci cand anvelopa este depasita, aceste criterii la nivelul PNDL fiind cele prevazute in hotararea de guvern 624/2015. Guvernul poate asigura finantarea infrastructurii locale, care va conduce la scoaterea unor localitati din izolare, prin realizarea de infrastructura rutiera sau prin alimentari cu apa pentru asigurare de confort. Imi este greu sa cred ca unde nu este apa si canalizare putem dezvolta un proiect turistic, de exemplu", a mai spus vicepremierul Sevil Shhaideh.

Totodata, Sevil Shhaideh a afirmat ca toate santierele deschise in 2008, 2010 sau 2012 au fost prinse in finantare si ca niciunul dintre acestea nu va fi lasat in paragina.

"Absolut toate aceste santiere au fost cuprinse la finantare inca din 2015, deci nu exista obiectiv la nivelul primariilor care sa fie lasat in paragina. Ma refer in special la proiecte din zona serviciilor de baza, adica apa, canalizare, drumuri sau scoli. Stiu ca mai exista anumite obiective, de genul acelor renumite baze sportive. Recunosc ca acestea au fost cu prioritate redusa pentru Ministerul Dezvoltarii, insa consideram ca bugetul de stat trebuie sa sustina in primul rand servicii de baza, iar acolo unde ele sunt indeplinite, adica alimentare cu apa, canalizare, toate strazile facute, biblioteca si dispensar la fel, abia atunci putem reanaliza oportunitatea finantarii acestor baze sportive", a afirmat vicepremierul Sevil Shhaideh.