Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat marti, la Sibiu, ca vrea sa doteze incepand din acest an cu panouri solare 4.000 de unitati de invatamant din tara, ceea ce inseamna aproape jumatate din totalul acestora, in cadrul unui program numit "Scoala Verde", informeaza Agerpres.

Elevi la scoalaFoto: Agerpres

"Noi vrem sa lansam acum pe unitatile de invatamant din tara, sa lansam un program pentru a dota cu panouri electrice 4.000 de unitati de invatamant, cred ca 9.000 sunt la nivel national. Din Fondul pentru Mediu vrem sa finantam. (...) Eu cred ca lansam Ghidul in dezbatere publica pe 25, asta inseamna ca dupa perioada de dezbatere publica (...) 30 de zile lucratoare (...), dupa care la sfarsitul lunii aprilie, la inceputul lunii mai se vor putea deja depune aplicatii", a declarat ministrul Mediului.

Intrebat daca se refera la panouri "electrice" sau "solare", ministrul Daniel Constantin a revenit si a precizat ca se refera la "panouri solare".

Ministrul Daniel Constantin a adaugat ca se ia in calcul finantarea programului "Scoala Verde" si a altor sase programe la nivel national fie din Fondul pentru Mediu, fie din banii care se aduna la Ministerul de Finante prin vanzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon. Aceste sapte programe vor fi lansate in 25 martie, a mai mentionat ministrul Daniel Constantin.