Doua persoane au ajuns, luni dimineata, la Spitalul Judetean de Urgenta din Galati in urma unui incendiu, la compartimentul motoare a unei nave aflate in reparatii la Navrom Galati, a declarat purtatorul de cuvant al ISU Galati, Eugen Chirita, potrivit Agerpres. Informatiile initiale vehiculau o explozie urmata de un incendiu.

UPDATE 15.06 Incendiul a izbucnit din cauza barbatului care s-a ales cu arsuri grave pe 90% din corp si care a fumat in incinta provocand aprinderea hainelor si a altor obiecte, a declarat seful ITM Galati, Ionel Petrea.

"A fost un incendiu care a fost provocat de faptul ca persoana respectiva fuma in acea sala masini in care isi desfasura activitatea si i-au luat foc hainele, dar si alte obiecte din jur. Barbatul fuma, a fumat o tigara si s-a ars foarte repede pentru ca era o concentratie foarte mare de oxigen acolo. A mai aprins inca una si dupa aceea a aprins-o pe a treia si i s-a aprins bricheta si apoi hainele. Nu a fost o explozie, asa cum s-a vehiculat", a spus Petrea.

In urma a incendiului ce a cuprins compartimentul motoare pe o suprafata de aproximativ 30 mp au rezultat doua victime: un barbat de 54 ani cu arsuri de gradul doi si trei pe o suprafata de aproximativ 90% din suprafata corpului si o femeie de 52 ani cu atac de panica si dureri toracice.

"Victimele au fost extrase, stabilizate si preluate de doua ambulante SMURD, fiind transportate la unitatea de primiri urgente a Spitalului Judetean Galati", a spus Chirita.