Un nou protest, de aceasta data impotriva proiectului de lege privind gratierea, aflat in dezbatere in Parlament, este anuntat duminica seara in Bucuresti, pe pagina de Facebook Coruptia Ucide. Manifestatia se muta saptamana aceasta din Piata Victoriei in fata Casei Poporului. "OUG 13 revine pe filiera parlamentara. PSD intentioneaza sa gratieze faptele de coruptie. Este esenta prescurtata a amendamentelor propuse de senatorul PSD Serban Nicolae", arata organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului. Noi proteste impotriva legii gratierii sunt anuntate duminica si la Brasov, Cluj, Iasi, Timisoara si Arad.

ProtestFoto: Facebook / Coruptia ucide

Protestul din Capitala, anuntat sub titlul "Stop Joc. In Democratie, Coruptii Stau La Puscarie" este programat incepand cu ora 18:00, in fata Casei Poporului.

"De ce? OUG 13 revine pe filiera parlamentara. PSD intentioneaza sa gratieze faptele de coruptie. Este esenta prescurtata a amendamentelor propuse de senatorul PSD Serban Nicolae", scriu organizatorii, pe pagina de Facebook.

"Vrei alt Motiv ? Romania o sa intre in faliment, pe modelul Greciei. Ministrul Municii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat ca salariile bugetarilor mai mici de 4.000 de lei se vor dubla", se mai arata pe pagina de Facebook a evenimentului.

Un protest impotriva legii gratierii este anuntat duminica si la Timisoara, incepand cu ora 18:00, in Piata Sfantul Gheorghe, de unde se va pleca in mars spre Piata Victoriei, "iar mai departe probabil pe un traseu", anunta organizatorii, pe Facebook.

"Pentru cei care nu sunt convinsi ca trebuie: Serban Nicolae propune gratierea coruptilor. Tot el ne numeste pentru ca nu suntem de acord cu el. In parlament se afirma ca stoparea atentatului din data de 18 ianuarie planuit de PSD+ALDE (adica impiedicarea guvernului de a adopta cele 2 ordonante) este un abuz de putere al presedintelui. Tudor Ciuhodaru propune pedeapsa cu pana la 3 ani inchisoare pentru cei care protesteaza! Nu va lasati pacaliti de declaratiile membrilor PSD ca nu sustin o initiativa sau alta. Deja stim cu totii cat sunt de mincinosi si parsivi. Este suficient? #rezist #refuz", se arata pe pagina de Facebook a evenimentului.