Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis o atentionare cod galben de inundatii pentru judetele Botosani si Iasi, valabila de sambata seara pana duminica dupa-amiaza, scrie News.ro.

Cod galben de inundatii - bazinul JijiaFoto: INHGA

Codul galben de inundatii intra in vigoare sambata la ora 18.00 si expira duminica, la ora 16.00.

Atentionarea hidrologilor vizeaza raurile din bazinele hidrografice: Jijia - bazin superior si mijlociu si afluenti bazin inferior (judetele Botosani si Iasi).

Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele rauri din bazinele hidrografice: Miletin, Bahlui - bazin superior si Sitna, precizeaza INHGA.

La randul sau, Administratia Nationala "Apele Romane" anunta, sambata, ca monitorizeaza si intervine operativ pe raul Nicolina si pe Acumularea Ciric III, avand in vedere ca este prima precipatie insemnata (peste 20 de litri pe metru patrat) dupa poluarile accidentale inregistrate in aceste zone.

"Doar pe cursul de apa Nicolina s-au observat unele irizatii cauzate de spalarea vegetatiei, ca urmare a precipitatiilor si a fluctuatiilor de nivel. Personalul de la Sistemul de Gospodarire a Apelor din Iasi a intervenit operativ prin inlocuirea a 12 baraje, dar si prin imprastierea a 128 de kilograme de material absorbant, din amonte de zona Pod Piata CUG, si pana la confluenta raului Nicolina cu Bahlui", precizeaza "Apele Romane".

Reprezentantii institutiei mai arata ca atat pe cursul de apa Nicolina, cat si pe Acumularea Ciric III, pana in prezent, nu s-a semnalat mortalitate piscicola.