Presedintele zimbabwian Robert Mugabe a spus ca poporul si partidul sau, ZANU-PF nu vad un successor viabil pentru el la alegerile generale din 2018, potrivit Reuters.

Robert MugabeFoto: Captura euronews

“Ei vor sa particip la alegeri, toti din partid vor sa particip la alegeri. Majoritatea oamenilor considera ca nu exista un inlocuitor, un successor care sa fie acceptabil pentru ei, atat de acceptabil ca mine”, a spus el in declaratii pentru presa facute in conditiile in care saptamana viitoare implineste 93 de ani.

“Poporul, sa stiti, ar vrea sa judece pe oricine in comparatie cu presedintele Mugabe”, a spus el.

Mugabe este la putere din 1980 si in decembrie partidul sau l-a confirmat drept candidat pentru urmatoarele alegeri prezidentiale programate sa aiba loc la mijlocul anului 2018, cand va avea 94 de ani.

“Bineinteles ca simt ca nu mai pot s-o fac, o s-o spun si partidului daca ma elibereaza de obligatii. Dar deocamdata cred ca nu pot sa spun nu”, a afirmat Mugabe.

Economia din Zimbabwe are probleme iar bancile au in conturile externe bani pentru a finanta importurile tarii pentru doua saptamani, a anuntat banca centrala miercuri.

Criticii il acuza pe Mugabe ca a distrus una dintre cele mai promitatoare economii africane prin politici precum confiscarea fermelor detinute de albi si tiparirea inconstienta de bani care a dus la o hiperinflatie ce a atins in 2008 nivelul de 80 de miliarde la suta.

El si partidul sau spun ca economia a fost ruinata de puterile occidentale.