Premierul Sorin Grindeanu va efectua o vizita la Bruxelles in perioada 16-17 februarie, informeaza Guvernul. Seful Executivului roman va avea intrevederi cu Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene, cu Donald Tusk, presedintele Consiliului European, cu Frans Timmermans, prim-vicepresedintele Comisiei Europene, si cu Jyrki Katainen, Vice-Presedinte al Comisiei Europene, responsabil cu ocuparea fortei de munca, cresterea economica, investitii si competitivitate.

"Vreau sa-i asigur pe toti partenerii nostri din institutiile europene ca lupta impotriva coruptiei, implicarea si consolidarea rolului nostru in UE sunt obiective prioritare ale Guvernului pe care-l conduc, iar demersul de acum se inscrie in linia dialogului activ pe care-l promovam cu toti interlocutorii europeni", a afirmat prim-ministrul Grindeanu, potrivit comunicatului.

Din delegatia condusa de premierul Sorin Grindeanu vor face parte si Teodor-Viorel Melescanu, ministrul Afacerilor Externe, si Marius Nica, consilier de stat in aparatul de lucru al prim-ministrului.