"Proclamatia Romania 2017+" - ce cer protestatarii din Timisoara

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 10 februarie 2017, 19:36 Actualitate | Esenţial

Protest Timisoara
Foto: Flavius Neamciuc
Organizatorii protestelor de la Timisoara au depus la Prefectura Timis documente prin care cer demisiile premierului Sorin Grindeanu, a presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, si a presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, dar si lista cu revendicarile lor, care a fost denumita "Proclamatia Romania 2017+", relateaza News.ro.

Lista cu revendicarile protestatarilor din Timisoara, denumita, "Proclamatia Romania 2017+", a fost citita de mai multe ori in timpul mitingurilor, iar vineri a fost depusa de catre organizatorii manifestatiilor la Prefectura Timis.

Documentul cuprinde opt puncte:

1. De acum inainte niciun guvern, indiferent de coloratura politica, sa nu mai repete vreodata vreo Ordonanta 13;

2. Organizarea unui referendum anticoruptie;

3. Controlul de constitutionalitate al legilor si ordonatelor de urgenta sa se realizeze si la initiativa directa si neintermediata a cetatenilor;

4. Acordarea unor prerogative suplimentare Curtii Constitutionale pentru suspendarea aplicarii actelor normative susceptibile de incalcare a Constitutiei;

5. Depolitizarea functiilor publice si ocuparea lor doar prin concurs;

6. Stabilirea incompatibilitatii intre functiile executive si legislative;

7. Eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea penala a demnitarilor;

8. Fara penali in demnitatile publice.

Impreuna cu lista cu revendicari, organizatorii protestelor au mai depus si trei cereri de demisii. Este vorba de demisia premierului Sorin Grindeanu, a presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, si a presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

"Proclamatia este un mesaj general adresat tuturor celor care sunt implicati in conducerea tarii, iar daca ne referim la demisii, acestea sunt individual adresate si justificate, pentru fiecare persoana in parte", a declarat Tiberiu Pfiszter, unul dintre liderii protestatarilor.

Manifestantii spera ca, odata depuse documentele la Prefectura Timis, sa primeasca raspunsuri oficiale la fiecare dintre solicitari.

"Speranta noastra este ca la cererile de demisii sa vina ca raspuns demisiile celor trei. La inceputul lunii ceream abrogarea Ordonantei 13 si, desi nu am primit un raspuns oficial, OUG a fost abrogata. La aceasta proclamatie, speram ca raspunsul sa fie o initiativa legislativa majora, dezbatuta in societatea civila, avand ca finalitate un referendum, care sa modifice toate actele normative in asa fel incat sa ne asiguram ca niciodata nu vom mai ajunge intr-o astfel de situatie", a mai spus Tiberiu Pfiszter.


Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de Superbrands

JW Marriott, orasul din mijlocul orasului

Unul din cei mai mari jucatori de pe piata hoteliera locala, hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel si-a castigat in cei 17 de existenta reputatia de un oras in mijlocul orasului datorita impresionantei desfasurari de produse si servicii: 402 camere si apartamente elegante, cele mai mari camere de 5 stele din zona, cu o suprafata medie de 36.8 mp, sase restaurante si lounge-uri, 12 sali de evenimente, dintre care doua ballroom-uri ce pot gazdui impreuna pana la 1.200 de persoane. Cladirea mai adaposteste un centru de fitness si spa, cu piscina interioara, o galerie de magazine de branduri internationale de lux ce acopera o suprafata de peste 2.700 mp, spatii de birouri de 11.000 mp si o parcare generoasa de 550 de locuri.

13783 vizualizari

  • +13 (19 voturi)    
    mai adaug doua (Vineri, 10 februarie 2017, 19:49)

    Francisc 1 [utilizator]

    vot prin corespondenta si vot electronic , nu mai traim in secolul 19 cand a venit prima data democratia in Romania.
    • -1 (1 vot)    
      pai... (Duminică, 12 februarie 2017, 13:31)

      gab0iu [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      si imunitate parlamentara doar pentru declaratii politice...
    • -1 (1 vot)    
      si... (Duminică, 12 februarie 2017, 13:32)

      gab0iu [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      punerea in aplicare a rezultatului referendumului din 2009...300!
      • 0 (0 voturi)    
        referendumul din 2009 !! (Duminică, 12 februarie 2017, 19:18)

        silviu_dumitrescu [utilizator] i-a raspuns lui gab0iu

        putea fi aplicat foarte usor in ce priveste cei 300 de parlamentari - numarul lor nu este stipulat in Constitutie, se hotaraste prin lege !
        probabil ca daca erau contestate la CCR legile de organizare a alegerilor parlamentare din 2012 si 2016, s-ar fi decis reducerea numarului la 300 !!

        de facut data viitoare !!

        in ce priveste sistemul unicameral era intr-adevar o nebunie ... practic alta constitutie ... etc
  • -3 (17 voturi)    
    sa fie bine (Vineri, 10 februarie 2017, 19:52)

    stefansb [utilizator]

    Sa fie bine, ca sa nu fie rau. Cam asta scrie in mare in textul asta.
    Oameni buni...rad Dragnea si Tariceanu in hohote cand citesc astfel de proclamatii. A cata e? Au fost vreo 10 numai dupa Colectiv.
    Ca sa impunem ceva exista o singura varianta. Una singura. Sa ii inlocuim democratic pe astia care nu vor schimba nimic. Sa cream o alternativa politica. Degeaba ii ceri lui Tariceanu sa implementeze nustiuce proclamatie. N-ai nici o sansa.
    Sansa e ca la alegeri sa strangi mai mult de 3 milioane de voturi, cate strang PSD si Alde.
    Sansa e sa vii cu un program complet, sa arati cum creezi locuri de munca in Vaslui, cum reformezi educatia, cum faci sa ai mai multi bani pt sanatate, cum depolitizei, cum transparentizezi.
    Si daca masurile propuse de tine vor convinge 3,5 milioane de oameni atunci ai o sansa sa impui punctele unei proclamatii. Altfel le dai doar motiv de ras ticalosilor.
    Deci...alternativa e politica. Fara implicare tot tariceanu e in parlament si peste 4 ani.
    • -1 (3 voturi)    
      Domnule, cum puteți crede așa ceva? (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 12:17)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui stefansb

      Ce locuri de muncă visați, vă credeți în comunism când dădea Ceaușescu ordin și în șase luni apărea o fabrică cu jde mii de muncitori?
      În capitalism guvernul NU DĂ LEGI, le aplică pe alea pe care le dă Parlamentul. Legile alea pe care LE DĂ Parlamentul trebuie să fie bune și să creeze un climat economic stabil, echitabil pentru toți
      Ceea ce nu se face în România. În România parlamentarii se țin de hoții și politică, în loc să dea legi, și delegă în consecință și ANTICONSTITUȚIONAL puterea legislativă către Executiv. Adică parlamentarii fură și îi lasă pe ăia de la Guvern să dea legi.
      Scutirea de taxe și șpaga electorală mascată prin mărirea salariului minim și a punctului de pensie nu este guvernare. Este furăciune pură.
      PSD nu a fost niciodată în stare să dea legi, doar decrete de furăciune și hoție. Este în ADN-ul eșalonului II PCR, și nu se poate combate decât cu DNA.
  • +13 (21 voturi)    
    ... (Vineri, 10 februarie 2017, 19:53)

    DT34 [utilizator]

    - marirea pedepsei pentru coruptie.
    - sa nu se mai dea liber detinutilor care scriu carti.
    - sa se scoata imunitatea parlamentarilor.
  • +16 (16 voturi)    
    Doamne ajuta! (Vineri, 10 februarie 2017, 19:57)

    fit [utilizator]

    Numai ca nu pune si in traista! Trebuie sa iesim la vot cand ni se ofera ocazia. Votul este cea mai puternica arma democratica intr-o tara civilizata si educata!

    Punctul 8 e minunat!
  • +6 (16 voturi)    
    Tara nu este divizată,ci împărțită în hoți și cins (Vineri, 10 februarie 2017, 19:59)

    Entiu [utilizator]

    Felicitari, trebuie să rezistăm cu orice preț! Sunt mndru de voi! Asa da, luare de atitudine! Tara nu este divizată, ci împărțită în hoți și cinstiți
    Si dacă toți ziaristii ar fi imparțiali, nu cum sunt cei de la Antena 3 si TVR, alta ar fi evoluția conștiinței civice.
  • +11 (21 voturi)    
    Admirabili timisorenii ! Felicitari pt. initiativa (Vineri, 10 februarie 2017, 20:03)

    Plagarus [utilizator]

    + Luati-l inapoi,pe trepadusul cabotin Grindeanu si reeducati-l.
  • +5 (13 voturi)    
    Petitie (Vineri, 10 februarie 2017, 20:04)

    Hydroman [utilizator]

    Ce-ar fi sa facem din asta o petitie si sa obligam pe p....ii din conducerea tarii s-o puna in practica ???
  • -11 (19 voturi)    
    punct cu punct (Vineri, 10 februarie 2017, 20:06)

    Mazeta [utilizator]

    1. Toate OUG să înceapă numerotarea de la 14.
    2. De acord. Pe banii protestatarilor.
    3. și cu acordul lui Soros.
    4. De acord, cu condiția ca CCR să fie condusă de ai noștri.
    5. Kovesi să dea concurs.
    6,7,8. trosc, pleosc, fleoșc!
    • +7 (15 voturi)    
      Partz partz partz facu mazeta (Vineri, 10 februarie 2017, 23:22)

      Wanheda [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      As usual.
      Ps: crapi de ciuda mazeta, iti curg ochii la $ lui Soros? Te-ai saturat de hrishca?
  • +14 (18 voturi)    
    hai Timisoara (Vineri, 10 februarie 2017, 20:09)

    mavis [anonim]

    hai Bucuresti hai Cluj hai Craiova hai Sibiu hai Iasi hai mama hai tata se poate !
  • +8 (8 voturi)    
    Ref la pct 7. Nu vreau sa fiu avocatul diavolului (Vineri, 10 februarie 2017, 20:14)

    Adri4n [utilizator]

    Dar cu exceptia decizilor guvernamentale nu e nevoie de acordul parlamentului (sau presedintelui in cazul ministrilor neparlamentari).
    Cele mai multe avize cerute parlamentului au fost pentru retinere si arestare nu pentru inceperea urmaririi penale.
  • +8 (18 voturi)    
    Modificați titlul (Vineri, 10 februarie 2017, 20:27)

    IuliaR [utilizator]

    Corect este "ce cer protestarii din România". Le mulțumim timișorenilor pentru ca au exprimat atat de clar ceea ce vrea România. REZISTAM UNITI!
  • +7 (13 voturi)    
    Votat (Vineri, 10 februarie 2017, 20:33)

    marcus61 [utilizator]

    Asa cum am votat in '90 Proclamatia de la Timisoara in fata Prefecturii.
    Puneti aceasta proclamatie pe net pentru a o vota toti cei care doresc sa nu mai fie furati si inselati.
  • +11 (17 voturi)    
    100% Subscriu la Proclamatia Romania 2017+ (Vineri, 10 februarie 2017, 20:58)

    Daniel G. [utilizator]

    100% Subscriu prevederilor din Proclamatia Romania 2017+
  • +11 (17 voturi)    
    Hai Timisoara! (Vineri, 10 februarie 2017, 21:00)

    Remarque [utilizator]

    Intr-adevar, asta trebuie, organizarea protestatarilor si cerinte clare de la guvern, partide si politicieni.
  • +13 (15 voturi)    
    eu as mai vrea si ... (Vineri, 10 februarie 2017, 21:19)

    drbo [utilizator]

    9. transparenta in banii publici
    10. transparenta in licitatii publice
  • +4 (8 voturi)    
    Poti fi ticălos, prost sau incompetent (Vineri, 10 februarie 2017, 21:22)

    Un cititor [utilizator]

    și dacă nu ești condamnat. Esența problemei e alta: democrația reprezentativă e depășită. Ea trebuie înlocuită cu democrația participativă.Dar vorba unuia: ai cu cine?
  • -2 (6 voturi)    
    Vise... (Vineri, 10 februarie 2017, 21:47)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    ... care imi doresc din tot sufletul sa devina realitate!

    As vrea sa imi fac un Top 5 picks, dar toate suna bine...
    Poate, dar greu aleg, de la locul 5 la 1: 8, 5, 7, 3, 1
  • -5 (9 voturi)    
    Chiar... (Vineri, 10 februarie 2017, 21:52)

    lider [utilizator]

    ...totul este controlat, dar nu din România, ci din afară! Noi, românii, suntem niște pioni, iar cu siguranță galeriile nu trebuie sa facă parte din acest joc...
  • +7 (11 voturi)    
    avocatul poporului de ce-l numesc politicienii? (Vineri, 10 februarie 2017, 22:13)

    ty [utilizator]

    .
  • +12 (18 voturi)    
    si Sibiul e total (Vineri, 10 februarie 2017, 22:29)

    kokos [utilizator]

    de accord cu cele 8 puncte si cele 3 demisii!
  • +2 (10 voturi)    
    lipseste ceva esential (Vineri, 10 februarie 2017, 22:54)

    srpc [utilizator]

    responsabilitatea personala a magistratului! altfel, orice politician neconvenabil devine "penal" peste noapte
    • +9 (15 voturi)    
      Te inseli (Vineri, 10 februarie 2017, 23:10)

      fanegr1ja [utilizator] i-a raspuns lui srpc

      Judecatorii judeca pe toata lumea. Nu exista judecatori pentru politicieni. Legea trebuie sa se aplice tuturor egal. Daca esti politician ai imunitate pentru declaratii. Altfel raspunzi ca oricare altul, in afara de Dragnea. El vrea sa fie deasupra tuturor.
    • +8 (14 voturi)    
      Riscul meseriei. (Vineri, 10 februarie 2017, 23:57)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui srpc

      Daca le e frica de astfel de "intamplari", sa nu se faca politicieni. Exista viata si in afara politicii. Este adevarat. ca si bani mai putini, miere mai putina, vile mai putine, terenuri si mii de ha mai putine etc.. Asta e viata.
  • 0 (6 voturi)    
    Proclamatia tupeistilor (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 8:49)

    donjoe [utilizator]

    Eu sunt din Timisoara si nu recunosc dreptul acestor nimeni care si-au luat numele arogant de "Timisoara Civica" de a vorbi in numele unui oras intreg. Nu admit sa se proclame in numele meu stupizenii precum punctele 1 si 6 - Codul Penal are probleme in continuare si trebuie reparat, fie prin OUG, fie prin legi organice. Cea mai mare parte din ce s-a propus prin OUG 13 e normal si necesar, cu unele amendamente la exprimarea exacta - abuzul in serviciu e definit excesiv de larg si pedepsit aberant de aspru, fiind in forma asta practic o prevedere generala anti-politicieni si anti-politica.
  • -1 (3 voturi)    
    proclamatia dela Timisoara (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 19:42)

    Rodco [utilizator]

    Sunt de acord, ar trebui marite pedepsele la coruptie si mita pentru ca se fura banii nostrii si se omoara oameni prin neutilizarea lor in spiatale, scoli.
    Constitutia lui Iorgovan a fost facuta de hoti pentru hoti, mu am avut nici o sansa in "91 cand a fost aprobata, ca si in 2003.
  • -1 (1 vot)    
    MODIFICAREA CONSTITUTIEI (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 22:57)

    rocambole [utilizator]

    MA ALATUR SI EU ACESTEI PROCLAMATII. CONSIDER CACI PENTRU RELIZAREA CELOR 8 OBIECTIV ALE EI SI A MULTOR ALTORA, TREBUIE MODIFICATA CONSTITUTIA, ASTFEL INCAT EA SA CONSACRE DREPTUL POPORULUI SA DECIDA PRIN REFERENDUM CU PRIVIRE LA:
    ‐dizolvarea parlamentului si a consiliilor locale
    ‐demiterea celor care au fost alesi de catre popor
    ‐adoptarea sau anularea unor acte normative
    ‐orice problema de interes national sau local

    ACEST LUCRU SE POATE FACE FOARTE SIMPLU PRIN MODIFICAREA ART. 2 AL CONSTUTUTIEI ( SI CORECTAREA ALTOR ARTICOLE ASTFEL INCAT SA NU FIE IN CONTRADICTIE CU ART.2 MODIFICAT).

    DAR IATA CARE ESTE FORMULAREA PROPUSA PENTRU ART.2 ( care poate fi discutata si amendata )

    ART.2 SUVERANITATEA
    (1) Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum
    .
    (2)Poporul are dreptul să-și exprime voința si sa decida prin referendm, conform legii, cu privire la:
    -demiterea celor care au fost alesi de catre popor
    -dizolvarea parlamentului
    -adoptarea sau anularea unor acte normative
    -orice problema de interes national sau local
    (3)Domeniile cu privire la care rezultatele Referendumului au un caracter consultativ se stabilesc prin lege.
    (4)Voința poporului rezultată din referendum este obligatorie, cu exceptia de la aln. (3), iar nepunerea ei in practica de catre cei indreptatiti constituie infractiune.
    (5)- Decizia luata prin Referendum, poate fi suspendata prin votul a 66% dintre parlamentari. In acest caz, parlamentul se considera dizolvat si se organizeaza alegeri anticipate.
    -Parlamentul nou ales supune la vot Decizia suspendata. Suspendarea poate fi ridicata cu votul a cel putin 66% dintre parlamentari. In caz contrar, Decizia luata prin Referendum este anulata.
    (6) Initiativa convocarii unui referendum national apartine, dupa caz, presedintelui Romaniei, guvernului, parlamentului sau unui numar de cel putin 10% din cetatenii cu drept de v


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi