Curtea Constitutionala a ramas in pronuntare pe OUG 13. Parchetul general a atras atentia ca, daca nu e declarata neconstitutionala, ordonanta ar putea intra in vigoare

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 9 februarie 2017, 13:30 Actualitate | Esenţial

Curtea Constitutionala (CCR) a ramas in pronuntare in privinta exceptiei de neconstitutionalitate ridicata de Victor Ciorbea impotriva OUG 13, in cadrul dezbaterii publice atat reprezentantul Avocatului Poporului, cat si reprezentantul Parchetului General sustinand necesitatea constatarii neconstitutionalitatii ordonantei de urgenta, atragand atentia ca, in caz contrar, aceasta ar putea intra in vigoare chiar daca a fost abrogata de Guvern, potrivit news.ro.

Reprezentanta Avocatului Poporului a sustinut in fata judecatorilor constitutionali argumentele din sesizarea trimisa de Victor Ciorbea impotriva OUG 13 - inexistenta situatiei extraordinare sau a urgentei - si a criticat reconfigurarea infractiunii de abuz in serviciu care, in opinia sa, incalca jurisprudenta CCR in materie.

De asemenea, reprezentanta Avocatului Poporului a explicat si faptul ca CCR se poate pronunta pe fondul OUG 13, chiar daca actul normativ nu mai este in prezent in vigoare. Ea a adus doua argumente in acest sens: prevederi din Constitutie si din legea de functionare a Avocatului Poporului, care nu fac distinctie intre textele in vigoare si cele care nu mai sunt in vigoare si asupra carora Curtea, odata sesizata, poate sa se pronunte.

La randul sau, reprezentantul Parchetului General a cerut Curtii Constitutionale sa se pronunte pe fondul ordonantei de urgenta nr. 13, atragand atentia ca, in caz contrar, aceasta ar putea intra in vigoare chiar daca a fost abrograta de catre Guvern.

"Este suficient ca OUG 14 sa fie respinsa de Parlament pentru ca OUG 13 sa intre in vigoare", a explicat reprezentantul parchetului, invocand in sprijinul celor spuse legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa. La alineatul (3) al articolului 64 din legea 24/2000 se prevede ca "abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial".

Fac exceptie prevederile din ordonantele Guvernului care au prevazut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de catre Parlament".

Procurorul a mai explicat ca necesitatea ca CCR sa se pronunte pe fondul OUG 13 deriva din chiar prevederile actului normativ, care reglementeaza in domeniul legii penale mai favorabile. El a explicat ca normele mai favorabile, dezincriminarea unor infractiuni, inlaturarea unor restrictii si reducerea pedepselor ar produce efecte in cazul intrarii in vigoare a OUG 13, iar o eventuala declarare neconstitutionala ulterioara a ordonantei nu ar mai avea niciun efect.

Reprezentantul Parchetului General a mai explicat ca CCR este garantul respectarii Constitutiei si de aceea trebuie sa faca un control efectiv, nu unul teoretic al ordonantei de urgenta, adica inainte ca aceasta sa intre in vigoare. El a dat ca exemplu posibilitatea ca Guvernul sa dezincrimineze prin ordonanta de urgenta omorul. "Sa presupunem ca maine dimineata, pentru ca observ ca se lucreaza noaptea, se dezincrimineaza omorul. OUG intra in vigoare imediat, iar declararea ei drept neconstitutionala ulterior nu va mai avea niciun efect deoarece va fi produs efecte. Va fi doar un control teoretic, nu unul efectiv din partea Curtii Constitutionale", a explicat acesta.

El a mai spus ca legea fundamentala interzice legiferarea prin ordonante de urgenta in domeniul drepturilor fundamentale, iar OUG 13 este, din acest motiv, neconstituttionala, deoarece orice reglementare in domeniul legii penale mai favorabile este de domeniul drepturilor si libertatilor fundamentale. El a invocat in acest sens dezincriminarea abuzului in serviciu in cazul adoptarii de acte normative: "De exemplu, daca un Consiliu local adopta un act prin care copiii de cetatenie maghiara nu mai intra in scoli, sau homosexualii nu au acces in spitale, sau persoanele de etnie rroma trebuie sa stea mai in spate in mijloacele de transport in comun, acest lucru aduce atingere drepturilor si libertatilor fundamentale".

Procurorul a cerut Curtii Constitutionale nu doar sa respinga OUG 13, dar si sa statueze faptul ca in domeniul legii penale mai favorabile nu se poate legifera prin ordonante de urgenta.

Presedintele CCR, Valer Dorneanu, l-a intrebat pe reprezentantul Parchetul General daca mai poate aduce si alte argumente in favoarea admisibilitatii judecarii OUG 13 din moment ce a fost abrogata de catre Guvern, altele decat ipoteza respingerii de catre Parlament a OUG 14 (prin care a fost abrogata OUG 13). Procurorul a explicat ca o decizie a Curtii dupa eventuala intrare in vigoare a OUG 13 nu ar mai avea niciun efect.

La finalul dezbaterii publice, Valer Dorneanu a anuntat ca judecatorii raman in pronuntare. Ei vor decide mai intai daca sesizarea Avocatului Poporului mai este admisibila din moment ce OUG 13 a fost abrogata si, daca decizia va fi favorabila, abia apoi vor intra pe fondul problemei.























​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

6692 vizualizari

  • +9 (11 voturi)    
    CCR (Joi, 9 februarie 2017, 13:47)

    aladdin [utilizator]

    O rugaminte din partea a milioane de romani: Nu va jucati cu focul langa cisterna cu benzina.
  • +4 (6 voturi)    
    mda.... (Joi, 9 februarie 2017, 13:56)

    liviu_ [utilizator]

    dupa CNA inca o institutie cormata din 3 litere (sic are incepe cu C) este la degetu mic al hotilor psd
  • +9 (11 voturi)    
    daca intra oug13... (Joi, 9 februarie 2017, 13:56)

    liviu_ [utilizator]

    o sa iasa jihad...
    sa nu mai vb ca ue si restu nu o sa ramana impasibili!
    • 0 (0 voturi)    
      Well .. UE este departe si muntii sunt inalti! (Joi, 9 februarie 2017, 14:20)

      MiticaPalarierul [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Well .. UE este departe si muntii sunt inalti!

      Lache si gashka lui de 40.000 de hoti (cam cati membri are PSD) tocmai scapa la furat in Romania.

      De acum incolo pazea ! ferea la buzunare ca vin Liviu si Calin sa va ia ghiozdanul cu totul - nu doar "senvishul".

      "Patria si Dreptul Meu!"
      .

      P.S. Val Dorneanu s-a aranjat ... precum aia ... aia de la referendum ... Aspasia ...

      Bravo Rumanien ! Gut gemachat !

      .
  • 0 (0 voturi)    
    Nu inteleg (Joi, 9 februarie 2017, 13:58)

    OG [utilizator]

    Cand se vor pronunta ? Dupa 10 februarie si dupa ce parlamentul va respinge OUG14 ? Daca se va intampla asta va fi revolutie si vor trebui sa cada si cei de la CCR pentru ca au luat partea infractorilor. Daca CCR si parlamentul isi dau mana pentru respingrea OUG14, va fi o zi neagra in istoria Romaniei.
  • +1 (1 vot)    
    wtf?? (Joi, 9 februarie 2017, 13:59)

    Reshape [utilizator]

    Ce mama dracu' e cazaciocu' asta?? Dati-o dracu' de constitutionalitate, de urgenta, de abrogare, de stat de drept, europenism... chiar si in ultimul trib din Amazonia, in orice comunitate de oameni, chiar printre puscariasi sau bande de hoti furtul este pedepsit.
    Ce sa mai analizam la OUG 13? Morfologia?? Scrie clar in Constitutie ca oamenii sint egali? Scrie! Scrie cumva ca nimeni n-ar voie sa fure un leu cu exceptia primarilor care pot fura 199.999??
  • +1 (1 vot)    
    daca intra OUG (Joi, 9 februarie 2017, 14:01)

    lp [utilizator]

    mi-e teama ca timpul manifestatiilor pasnice este trecut
  • +1 (1 vot)    
    Vorba lui Țepeș (Joi, 9 februarie 2017, 14:03)

    batmanss [utilizator]

    " Nu vă jucați cu focul, boieri ! Din suflet vă rog. Nu vă jucați ! "
  • 0 (0 voturi)    
    mda... (Joi, 9 februarie 2017, 14:10)

    liviu_ [utilizator]

    daca astia de pe digi au dreptate si s-a respins cererea pe modiv ca a ramas fara obiect... asta inseamna ca parlamentul poate respinge OUG14 si atunci OUG13 intra in vigoare...
    ( http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/oug-13-din-nou-pe-masa-ccr-666491 )

    tare imi e ca totul sa fie doar un joc bine pus la punct sa pacaleasca fraierii (ue, noi) si apoi nu mai au ce face ca e prea tarziu!

    sper sa ma insel da imi e enorm de teama ca nesimtirea lor nu a re limite!
  • -1 (1 vot)    
    presimt .... (Joi, 9 februarie 2017, 14:11)

    USMarines [utilizator]

    ca vor decide ca sesizarea a devenit inadmisibila. Asa se spala pe maini; nu isi pun in cap nici PSD-ul, dar nici protestatarii
    si atunci OUG 13 ajunge la mana Parlamentului...
    Nasol....
  • -1 (1 vot)    
    la ccr (Joi, 9 februarie 2017, 14:15)

    martel55 [utilizator]

    poate ar trebui sa mergem in mars si pe la ccr,sa ii scuturam putin si pe aia, ca par afi la fel de obedienti ca si avocatul poporului.....
  • -1 (1 vot)    
    Au respins sesizarea... (Joi, 9 februarie 2017, 14:17)

    EuSiCuMine [utilizator]

    Au respins sesizarea pentru ca OUG cica n-ar mai exista. A fost abrogata, cica.
    Dar daca OUG 14 e respinsa in parlament sa vezi ce o sa existe. Daca era abrogata de tot, nu mai exista OUG 13. Asa ea e pe moment amanata:
    http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/atentionare-oug-13-curtea-constitutionala-trebuie-sa-decida-astazi-666702


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi