Dorneanu: Curtea va dezbate miercuri sau joi sesizarea impotriva OUG 13. CCR va decide daca mai este admisibila

de I.C.     HotNews.ro
Luni, 6 februarie 2017, 17:35 Actualitate | Esenţial

Valer Dorneanu
Foto: Agerpres
Presedintele Curtii Constitutionale, Valer Dorneanu, a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, ca sesizarea de neconstitutionalitate ridicata de Avocatul Poporului impotriva ordonantei de urgenta nr. 13 de modificare a codurilor penale, precum si sezizarile de conflict juridic constitutional intre puterile statului ridicate de presedintele Iohannis si de CSM vor fi dezbatute saptamana aceasta, miercuri sau joi, Curtea urmand sa se pronunte daca acestea mai sunt admisibile avand in vedere abrogarea OUG 13/2017, potrivit News.ro.

"Marti, primim punctele de vedere ale institutiilor implicate, iar peste o zi sau doua dezbatem. Plenul Curtii va decide daca dezbatem pe fond OUG 13 sau daca exceptia de neconstitutionalitate ridicata a devenit inadmisibila ca urmare a abrogarii ordonantei", a declarat Valer Dorneanu.

Presedintele Curtii Constitutinale, Valer Dorneanu, a mai declarat si sambata, la Parlament, referitor la sesizarile privind OUG de modificare a Codurilor penale, ca judecatorii constitutionali vor stabili "cu celeritate" un termen de gandire si de analiza, exprimandu-si totodata speranta ca decizia finala va fi luata inainte de 10 februarie cand urma sa intre in vigoare ordonanta.

Sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonantei de urgenta a Guvernului privind dezincriminarea mai multor infractiuni a fost inregistrata vineri la Curtea Constitutionala (CCR), partile implicate trebuind sa trimita punctele de vedere pana pe 7 februarie. Surse politice au declarat pentru News.ro ca judecarea sesizarii de neconstitutionalitate ar putea avea loc pana pe 10 februarie.

Partile implicate in aceasta speta, Guvernul, Camera Deputatilor si Senatul, vor trebui sa trimita puncte de vedere catre CCR pana marti, 7 februarie.

Tot pana pe 7 februarie trebuie sa trimita puncte de vedere partile implicate si in privinta celor doua sesizari privind conflictul juridic de natura constitutionala in puterile statului, trimise zilele trecute de presedintele Klaus Iohannis si de catre CSM.

Guvernul a aprobat duminica ordonanta de urgenta prin care este abrogata OUG 13/2017 prin care au fost modificate Codul Penal si Codul de Procedura Penala. Noul act normativ a fost publicat in Monitorul Oficial si a fost inregistrat la Parlament pentru dezbatere tot duminica, zi in care a intrat si in vigoare.


Citeste mai multe despre   






















​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

1900 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Dormeanu (Luni, 6 februarie 2017, 18:11)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Eu in licheaua asta pesedista nu am încredere ABSOLUT de loc. E doar un Ciordache mai spălat.
  • +3 (3 voturi)    
    Cum adica "daca" ?! (Luni, 6 februarie 2017, 18:25)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Nu am facut Dreptul, nu am nici alte studii in acest domeniu insa, in vederea mea simplista, mie imi cam pare ca avantajeaza penalii...
    Am auzit un zvon cum ca nu e bine sa furi sau sa faci ilegalitati. Nu stiu daca e adevarat... am citit si eu pe forumuri ca na... nu stiu d-astea.
    Eh combinand aceste doua informatii, ma gandesc eu, tot simplist, ca orice impiedica legea sau avantajeaza coruptia e de rau. Repet - pronesc de la premisa ca zvonurile cum ca infractiunile sunt un lucru rau sunt adevarate.
    Eh daca sunt, chiar si in vederea mea simplista, OUG 13 (si 9) nu imi par bune pentru Romania si cetateni.

    Deci daca si cineva asa simplu si deloc invatat in tainele Dreptului ca mine poate deduce ceva atat de complex, de unde apare acest "daca" de la niste oameni care mananca Dreptul pe paine si fac asta secunda de secunda zilnic?

    Si ce inseamna mai exact "o sa dezbatem"?
    Adica, inca mai exista dubii si cineva de acolo trebuie sa argumenteze cat de mult rau face si cum sprijina penalii?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version