Ministrul Justitiei, Florin Iordache, a declarat, vineri, ca isi asuma in totalitate Ordonanta de urgenta de modificare a legislatiei penale, el adaugand ca acum Curtea Constitutionala poate spune daca aceasta este constitutionala, informeaza News.ro.

Florin IordacheFoto: gov.ro

Iordache a fost intrebat de jurnalisti, la CSM, daca este adevarat ca proiectul ordonantei a primit aviz negativ de la directiile de specialitate ale ministerului, el raspunzand: "In cursul elaborarii actelor normative, directiile de specialitate si-au exprimat mai multe puncte de vedere. De asemenea, in cursul procedurii de elaborare au fost pareri pro si contra, dar, repet, oportunitatea o stabileste ministrul pentru ca nu este corect, intr-un act de guvernare, atunci cand elaboram o lege sau o ordonanta, ultima responsabilitate o are ministrul sa semneze".

Intrebat in continuare daca sub nicio forma nu ia in calcul abrogarea ordonantei, Florin Iordache a spus: "Ordonanta in acest moment inteleg ca este atacata la CCR, fie de presedinte, fie de CSM, fie de procurorul general. In aceste conditii, CCR poate da un aviz, poate hotari daca este sau nu este constitutionala".