Presedintele Ligii Studentilor din Iasi, Silvian-Emanuel Man, face o trecere in revista a tarilor care pedepsesc abuzul in serviciu, plecand de la observatia ca mai multi utilizatori Facebook sustin ca abuzul in serviciu nu se pedepseste in SUA, Franta, Germania.

Tribunalul BucurestiFoto: Agerpres

Silvian-Emanuel Man identifica, intr-o postare pe Facebook, articolele din legislatiile mai multor tari, printre care Germania, Franta, Marea Britanie, SUA, Elvetia, care prevad pedepsirea abuzului in serviciu.

Redam in cele ce urmeaza mesajul integral:

"Tot spun unii pe Facebook ca abuzul in serviciu nu se pedepseste in SUA, Franta, Germania. Eu zic sa mai citeasca:

Germania: ii spune Amtsmissbrauch, prima incriminare fiind din 1851 prin art. 314 a Codului Penal Prusac. De atunci apare in fiecare cod penal, fie ca a fost Germania Imperiu, Republica de la Weimar, al Treilea Reich sau RFG.

Franta: art. 432-1 pana la art. 432-6 din Codul Penal Francez (abus d'autorite)

UK: apare in toata jurisprudenta penala a instantelor britanice sub denumirile de <>, <> sau <>.

SUA: ii spune abuse of office, incriminat prin Code of Federal Regulations, §11.448. Deci se aplica pe intreg teritoriul Statelor Unite. Prin codurile penale la nivel de stat, acestea pot sa inaspreasca conditiile si pedepsele, cum face Texasul. In SUA infractiunile de acest tip sunt numite <>.

Elvetia: art. 312 din Codul Penal

Spania: art. 248-252 din Codul Penal (abuso de autoridad)

Rusia: art. 285 - злоупотребление должностными полномочиями. Iar prin niste acorduri privind unificarea legislatiei penale, toate statele din CSI incrimineaza abuzul in serviciu si neglijenta in serviciu.

Peste tot se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani pana la inchisoare de la 2 la 7 ani.

In Romania, este incriminat constant incepand prin Codul Penal al lui Cuza (1864 - art. 147 si 158), Codul Penal Carol al II-lea (1936 - art. 245-247), Codul Penal 1968 (art. 246-248) pana astazi. Ma rog, ieri!

Putem termina deci cu manipularea sau vorbitul aiurea pe subiect?"