Circa 150 de oameni protesteaza in Piata Universitatii din Capitala fata de proiectele privind gratierea si Codul penal

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 24 ianuarie 2017, 19:12 Actualitate | Esenţial


Aproximativ 150 de persoane protesteaza, marti seara, in Piata Universitatii din Bucuresti, fata de proiectele de ordonanta de urgenta privind gratierea si modificarea Codului penal, in urma unui apel lansat pe Facebook, scrie News.ro. Manifestantii scandeaza: "Dragnea, nu uita, asteptam si cartea ta", "PSD, ciuma rosie", "ALDE si PSD, aceeasi mizerie", "Jos Iordache".

Demonstrantii stransi in Piata Universitatii au pancarte pe care scrie: "Nu gratierii si amnistiei", "Domnia legii, nu domnia penalilor", "Legile se fac cu cap, nu cu muschi de condamnat", "Transparenta si responsabilitate, nu manareli si invarteli", "Ciorbea si CNA apara coruptia" .

Cei aproximativ 150 de manifestanti scandeaza: "Dragnea, nu uita, asteptam si cartea ta", "PSD, ciuma rosie", "ALDE si PSD, aceeasi mizerie", "Jos Iordache". Participantii la protest au cantat si au dansat Hora Unirii, apoi au inceput sa cante "Un elefant se legana pe o panza de paianjen".

"Legea-i lege pentru toti. Cine a gresit, sa ajunga la puscarie, sa-si ispaseasca pedeapsa. Nu vrem infractori in libertate, mai ales la conducerea tarii", spune unul dintre protestatari.

"Nu sunt de acord cu gratierea si amnistia. De ce sa umble liberi penalii si hotii? Iar Dragnea? Asta conduce din umbra, e clar.. Si vrea ordonantele astea pentru el", adauga un alt manifestant.

Protestul a fost anuntat pe Facebook, pentru marti, de la ora 17.00.

"Astazi (marti, n.r.) expira termenul de sapte zile de discutii publice pe baza Ordonantei privind gratierea si amnistia, ceea ce noi nu am vazut sa se intample. Drept urmare, ne strangem la Universitate astazi, 24.01.2017, incepand cu ora 17.00 si pornim intr-un mars spre Guvern￯, se arata intr-o postare pe pagina evenimentului.

Protestul are loc chiar in ziua in care presedintele Klaus Iohannis a declansat procedura pentru organizarea referendumului privind justitia si a transmis Parlamentului o scrisoare pe aceasta tema. Presedintele contesta cele doua ordonante de urgenta privind gratierea si modificarea codurilor penale.

"Marti, 24 ianuarie a.c., Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a declansat, in conformitate cu prevederile art. 90 din Constitutia Romaniei, procedura privind organizarea unui referendum national prin care poporul sa-si exprime vointa cu privire la urmatoarea problema de interes national: Continuarea luptei impotriva coruptiei si asigurarea integritatii functiei publice", informeaza Administratia Prezidentiala.

Scrisoarea pe tema referendumului a fost transmisa presedintilor celor doua Camere, solicitand consultarea Parlamentului cu privire la problema sus mentionata.

"Referitor la declansarea unui referendum national a fost informat si Prim-ministrul Romaniei, domnul Sorin Mihai Grindeanu", mai spune Administratia Prezidentiala.

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, luni seara, organizarea unui referendum pe tema modificarii legilor justitiei, afirmand ca exista un larg interes pentru modificarea codurilor penale si gratierii, iar poporul trebuie sa se pronunte asupra acestor teme.

In replica, presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni seara, la Romania TV, ca presedintele Iohannis ￯isi cere suspendarea￯, pentru a avea din nou ￯o tribuna￯ si sa mearga in tara ￯ca sa se victimizeze￯, dar social-democratii nu sunt interesati la acest moment de o posibila suspendare a sefului statului.

"In aceste zile au avut loc proteste, oamenii au iesit indignati sa protesteze in strada impotriva acestei incercari de a modifica prin ordonanta de urgenta legislatia penala. Am auzit fel si fel de aberatii, imediat dupa ce au iesit oamenii in strada. Activisti agitati si agitatori au fugit la televiziunile obediente sa explice poporului ca este o lovitura de stat. Cetatenii sa dea lovitura de stat? Nu, politicienii dau lovitura de stat, doar ca nu dau lovitura de stat, ci lovitura de gratie statului de drept", a declarat Iohannis.

Proiectele de ordonanta de urgenta privind gratierea si modificarea Codului penal au fost puse in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Justitiei in 18 ianuarie, propunerile, sugestiile si opiniile legate de aceste acte normative putand fi exprimate pana marti, 24 ianuarie.

Proteste au avut loc si duminica, atat in Capitala, cat si in mai multe orase din tara.

La protestul din Bucuresti au participat peste 20.000 de oameni, care au mers in mars din Piata Universitatii in Piata Victoriei si apoi la sediul PSD din Kiseleff. In Piata Universitatii s-a aflat, timp de aproximativ 15 minute, si presedintele Klaus Iohannis, care a spus ca este inadmisibil sa fie schimbate legile in modul in care se intentioneaza si ca oamenii au de ce sa fie indignati.

Proiectul OUG promovat de Ministerul Justitiei prevede gratierea integrala a pedepselor de pana la cinci ani precum si jumatate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au in intretinere copii sub cinci ani, a celor cu varste de peste 60 de ani, precum si a celor cu boli incurabile in faze terminale.

Prevederile nu se aplica recidivistilor, nici celor care s-au sustras executarii pedepsei si nici celor care comit infractiuni dupa data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede ca OUG intra in vigoare in 18 februarie 2017.

Proiectul de OUG care modifica prevederi din Codul Penal si din Codul de Procedura Penala ia in calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei in cazul abuzului in serviciu, reducand de la sapte la trei ani de detentie nivelul maxim al pedepsei si eliminand sanctiunea cu interdictia privind ocuparea unei functii publice.

In ceea ce priveste conflictul de interese, printre cei mentionati ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de functionarul public nu se vor mai regasi si cei cu care acesta a avut raporturi de munca in ultimii cinci ani. Denunturile vor fi valabile doar daca sunt facute in termen de sase luni de la data comiterii faptei reclamate.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2457 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    gratii (Marţi, 24 ianuarie 2017, 19:24)

    MarianaEne1 [anonim]

    Biserica este de acord cu gratierea, Daniel vb. la Trinitas...
    • 0 (0 voturi)    
      Serios (Marţi, 24 ianuarie 2017, 20:01)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui MarianaEne1

      Si ce spune Inalt Prea Securimea Sa?
    • -1 (1 vot)    
      "Legea-i lege pentru toti" (Marţi, 24 ianuarie 2017, 20:35)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui MarianaEne1

      "Legea-i lege pentru toti" spun protestacii. Asa-i !

      Ei au respectat legea privind organizarea protestelor? Au autorizatii?
  • +1 (1 vot)    
    Din pacate cred ca o sa treaca OUGurile oricum ... (Marţi, 24 ianuarie 2017, 20:44)

    za-k [utilizator]

    pentru ca disperarea e mult prea mare si orgoliile la maximum! Eu sper ca nu, dar nu prea ai cum sa ii opresti cu manifestatii cu tot.
  • -1 (3 voturi)    
    astia se indigneaza duminica la ordin? (Marţi, 24 ianuarie 2017, 22:03)

    Bocu' lu'Ioha [utilizator]

    marti sunt relaxati? nu mai sunt motive de protest?
  • -1 (3 voturi)    
    azi de ce au fost asa putini? (Marţi, 24 ianuarie 2017, 22:04)

    Bocu' lu'Ioha [utilizator]

    azi nu "se iesea"?
    oamenii ies "cand se iese"?
    adica atunci cand le zice cineva sa iasa?
    adica oamenii sunt scosi cand vrea cineva?
  • 0 (0 voturi)    
    Dar infractiunile din Asociatiile de proprietari (Marţi, 24 ianuarie 2017, 22:28)

    Orwell [utilizator]

    Pe presedintii de asociatii cine ii baga la brutarie ?
    Primaria? Nu, Politia? Nu, OPC ? NU, Judecatorii corupti? Nu

    "Sariti, asociatia vrea sa-mi ia casa"
    http://www.penalizareprocentuala.com


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by